Pe aceeași temă
Dumitru afirmă că, dacă amendamentul va fi adoptat în Camera Superioară a Parlamentului înainte de data de 12 octombrie, atunci procedura de organizare a concursului pentru directorii de școli va fi oprită.
"(Cei care au amendat Legea Educației — n.r.) nu vor să piardă controlul politic asupra școlilor, pe scurt. (Acest control se manifestă — n.r.) în momentul în care directorul este numit pentru o perioadă foarte scurtă, în momentul în care nu are un contract de management pe care îl obține pe baza unui concurs public în care dovedește că are capacitatea de a conduce școala sau liceul în care funcționează. (...) Procedural, suntem blocați în organizarea acestor concursuri dacă amendamentul va fi adoptat (de Senat — n.r.) până pe 12 octombrie, când calendarul a anunțat clar că avem prima probă a acestui concurs național. Va trebui să oprim procedura", a declarat ministrul într-un interviu acordat Digi24.
Întrebat dacă politizarea este cea mai mare problemă cu care se confruntă sistemul educațional din România, Mircea Dumitru a explicat că aceasta "nu e cea mai mare problemă, dar este o problemă", dorința sa fiind ca prevederile legale să fie respectate.
"Vreau să respect legea, pentru că aceste concursuri trebuie organizate potrivit legii, iar din 2008 și până acum sunt cel puțin două cicluri în care nu s-a aplicat legea deși, declarativ, toți actorii principali din politică, din Ministerul Educației, au spus că trebuie să avem concursuri. Chiar și doamna Andronescu. Dacă o întrebați o să spună: Da, sunt de acord să avem concursuri, dar le vom face în vara anului viitor", a mai spus ministrul Educației.
Acesta a susținut că metodologia de organizare a concursurilor nu dă voie la aranjamente politice, dar dacă se vor organiza în vara anului 2017, așa cum prevede amendamentul în discuție, ar putea exista riscul să nu fie "foarte corecte sau transparente".
Referitor la modul în care un director de școală poate fi considerat "agent electoral", ministrul a explicat că, "prin influența pe care o are asupra colegilor din școală, părinților, elevilor", el poate promova acțiunile "unui partid sau altuia", conform Agerpres.
"Școala trebuie depolitizată. Școala are o menire, o vocație națională", a subliniat Dumitru.
Comisia pentru învățământ din Senat a adus un amendament Legii Educației, prin care concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct în unitățile școlare se organizează numai după finalizarea semestrului II, la începutul noului an școlar.