Pe aceeași temă
Ministrul spune că va lua "măsuri ferme" în situaţiile în care inspectorii şcolari numesc directorii pe alte criterii decât cele legate de competenţele şi de integritatea persoanelor în cauză.
Mircea Dumitru, a scris, pe contul său de Facebook, un mesaj în care le atrage atenţia inspectorilor şcolari generali că numirile directorilor de şcoli trebuie să ţină cont exclusiv de competenţele şi de integritatea persoanelor în cauză.
"Am primit în ultimele zile mai multe sesizări referitoare la modul în care, în unele judeţe, se petrec numirile prin detaşare ale directorilor de şcoli. Atrag atenţia tuturor inspectorilor şcolari generali că numirile directorilor trebuie să ţină seama exclusiv de competenţele şi de integritatea persoanelor în cauză. Nu voi ezita să trimit Corpul de control pentru a verifica sesizările primite şi să iau măsuri ferme în situaţiile în care inspectorii şcolari numesc directorii pe alte criterii", spune Mircea Dumitru, conform News.ro.
El precizează că, în cel mai scurt timp, vor începe concursurile pentru directorii de unităţi de învăţământ, astfel încât "să se pună capăt practicilor care, an de an, au afectat profund şcoala".