Pe aceeași temă
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, le reamintește sindicaliștilor din învățământ, care s-au grăbit să ceară și ei măriri salariale după ce medicii au obținut creșteri de 25%, că au semnat deja un acord, în 2014, potrivit căruia au primit o majorare de 5% în martie și urmează alte 5 procente în septembrie, tot de 5%.
"Noi avem un acord, de anul trecut, între sindicate şi Guvern, acord care s-a soldat cu creşteri salariale de 5% în luna martie, 5% în luna septembrie pentru tot personalul didactic. Creşterile de 5% şi 5% fac parte dintr-un pachet de creşteri de până la 30% a salariilor, agreate de anul trecut. 30% pentru personalul didactic şi 35% pentru personalul nedidactic", a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la România TV.
După majorările salariale de 25% aprobate pentru medici, sindicatele din Educație solicită o întâlnire cu premierul pentru a negocia creșterea veniturilor din domeniu, începând tot cu octombrie, anunță B1 TV.
Într-o intervenție telefonică la B1 TV, președintele sindicatului "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că "așteptăm ca printr-o ordonanță de urgență să se rezolve situația și în sistemul de învățământ".
Nistor a subliniat că "sperăm că nu este nevoie de o mobilizare pe Facebook", și solicită accelerarea negocierilor pe legea salarizării astfel încât măsura să fie aplicată tot de la 1 octombrie.
Președintele "Spiru Haret" nu a prezentat niciun procent al creșterii, precizând că aceste lucruri se pot discuta cu reprezentanții guvernului.
Însă, liderul de sindicat a subliniat că "orice întârziere vis-a-vis de investiția în resursa umană va crea efecte negative".