Pe aceeași temă
Panos Kammenos, ministrul grec al Apararii, a declarat ca tara sa vrea sa aiba o noua intelegere cu UE dar, daca o astfel de intelegere nu va exista, Atena va incerca sa obtina finantare din alta parte, de la SUA, Rusia sau China, relateaza Hotnews.
"Ceea ce dorim este o intelegere, Dar, daca nu exista nicio intelegere - sa speram ca totusi va exista - si daca vom vedea ca Germania ramane rigida si vrea sa ne arunce in afara Europei, atunci avem obligatia sa trecem la planul B.
Planul B inseamna sa obtinem finantare "de la o alta sursa", a declarat luni seara la televiziunea greaca oficialul grec.
"Ar putea fi, cel mai bine, Statele Unite, ar putea fi Rusia, ar putea fi China sau alte tari", a explicat ministrul grec al Apararii.
CITITI SI: Varoufakis, ministrul grec de Finante: UE se va prabusi daca Grecia iese din zona euro
Noul guvern elen condus de Alexis Tsipras refuza sa urmeze politica de austeritate impusa Greciei in 2010 in schimbul unui plan de ajutor international si cere un ''credit punte'' pana la un acord definitiv cu partenerii sai europeni.
Executivul de la Atena si-a anuntat intentia de a incerca sa restructureze datoria publica, de 315 miliarde euro in prezent (175% din PIB), dupa ce, in ultimii patru ani, Grecia a beneficiat de credite in valoare de 240 de miliarde de euro de la creditorii internationali.