Ministrul Mișa vrea să-i oblige pe patronii firmelor private să mărească salariile brute

Dora Vulcan | 20.09.2017

Guvernul va da o dispozitie legala care va obliga angajatorul, chiar si cel din mediul privat, sa mentina un anumit nivel al salariului brut ca să poată implementa măsura transferului de taxe din sarcina angajatorului in cea a angajatului.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

"Va fi o lege prin care aceste contributii vor fi transferate angajatului, iar angajatorul va trebui sa pastreze un anumit nivel al salariului brut. (...) Am facut mentiunea ca si astazi angajatorul din mediul privat poate decide sa modifice contractul de munca si sa diminueze sau sa creasca, dupa propria negociere cu angajatul aceasta valoare salariala. Totodata, am facut mentiunea ca dupa ce se va realiza aceasta masura legislativa va fi introdusa si o masura tranzitorie care va obliga, practic, angajatorul, chiar si cel din mediul privat, sa mentina un anumit nivel al salariului brut", a declarat ministrul Finantelor, potrivit News.ro.

 

Modificarea prin care Mișa își propune să facă asta va fi o dispoziție prin care va defini salariul brut: 

 

"Vreau sa fac mentiunea foarte clara ca nu ii va creste costul cu forta de munca absolut deloc. Deci pentru toti angajatorii, atat din sectorul privat, cat si din cel de stat, sarcina fiscala, practic costul pe care el il are cu un angajat in relatia cu statul, va fi exact aceeasi. Va fi o decizie a lui ulterioara daca, asa cum am mai spus, poate sa renegocieze contractul si sa decida sa dea mai putin sau mai mult. Angajatorul nu va plati niciun leu in plus pentru un angajat", a explicat ministrul Finantelor.

 

El a mai spus ca ponderea contributiilor pe care angajatul le va plati la bugetul de stat va fi de 2,9 ori mai mare decat in prezent.

 

"Prin acest transfer (n.r. a contributiilor de la angajator la angajat) se realizeaza o crestere a salariului brut, care va permite cresterea punctului de pensie, care va da posibilitatea ulterior fiecarui cetatean sa aiba o pensie mai mare", a mai spus Misa, potrivit economica.net.

 

Context:

 

Ministrul Muncii ia Olguța Vasilescu a confirmat pe 31 august ca trecerea contributiilor de la angajator la angajat va duce la scaderea salariilor nete. In mediul privat, patronii vor decide daca pastreaza castigul sau il impart cu angajatii.

 

Lia Olguta Vasilescu a dat exemplul salarizarii profesorilor. Ea a anuntat ca salariile brute din educatie vor creste cu 25% de la 1 ianuarie 2018, dar, cand a fost intrebata cat va fi cresterea salariului net, a spus ca va fi de 4%. De unde aceasta diferenta? Tocmai din faptul ca, exact de la 1 decembrie, contributiile vor trece in sarcina angajatilor, ceea ce duce la scaderea veniturilor minime.

 

"In ceea ce priveste aceasta salarizare, de la 1 ianuarie vor creste toate salariile pe brut cu 25%. In ceea ce priveste educatia si sanatatea, din martie vor mai avea cresteri, la educatie inca 20%, iar sanatatea urca direct in grila pana in 2022.... Vorbim despre brut. Pe net [salariatii din educatie - n.red.] vor avea o crestere de 4% de la 1 ian, iar de la 1 martie vor avea o crestere, cumulata cu prima de la 1 ianuarie, de aproximativ 30% pe net", a spus ea, citată de Hotnews.ro.

 

După aplicarea acestei măsuri, va rămâne la latitudinea angajatorului daca va vrea sa pastreze pentru sine castigul provenit din mutarea contributiilor catre angajat sau daca va fi de acord sa mareasca salariul brut al angajatului, astfel incat acesta sa ramana cu salariul net neschimbat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22