Pe aceeași temă
”S-a discutat mult de indicii de carantină, discutarea lor s-a făcut în două zile. La sediul Ministerului Sănătății într-o companie mai mult decât selectă, inspectorii Pistol, Cucuiu, Furtunescu, reprezentanții DSU, Arafat, Călin Alexandru, plus ajutoarele lor. Din partea noastră, epidemiologic eu și Ministerul Sănătății, a fost o discuție de 3 – 4 ore, a doua zi a fost pentru clarificări. Apoi, forma a fost cea agreată de toată lumea, nu am lucrat de capul meu. Nu consider că dețin adevărul absolut. E o muncă de echipă”, a declarat Andreea Moldovan, într-o conferinţă de presă de la Parlament.
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu spune că ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care prevedea noile criterii pentru carantinarea unei localităţi, nu avea nevoie de avizul CNSU.
„Nu cred că este cineva în această ţară care să creadă altceva decât că acel ordin este un pretext, pur şi simplu.
Dar dincolo de asta, şi m-aş referi la afirmaţia domnului premier de ieri, cum că pentru semnarea acelui ordin ar fi trebuit un aviz CNSU, această afirmaţie este falsă.
Nu era necesar aviz CNSU. Doamna doctor Moldovan a explicat care a fost procesul, au fost două zile de dezbateri, două zile în care toată lumea care trebuia să fie implicată a fost implicată, au fost decizii, există un protocol, de asemenea este secretizat, îl puteţi solicita”, a spus Voiculescu într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
Întrebat de ce nu a semnat şi el acel ordin şi de ce nu a fost informat premierul despre acest subiect, Voiculescu a spus:
„Ministerul Sănătăţii nu carantinează, nu are această atribuţie.
Ordinul stabileşte, pe baza unor date reale, extrem de relevante, date precum numărul de paturi libere de terapie intensivă, unul dintre indicatori era acesta, ordinul stabileşte pur şi simplu nişte recomandări care, de altfel, nu am văzut să fie combătute de nimeni.
Nu vorbim despre altceva decât despre un pretext. (…) Problemele ţării acesteia nu se rezolvă politic, cu certuri de la unul la altul sau cu cineva care i-o zice altcuiva, problemele ţării acesteia se rezolvă cu profesionalism, pe date reale şi pe adevăr. Ordinul acesta vorbeşte exact despre asta, date, adevăr, nevoile oamenilor, nevoile sistemului sanitar. Lucrurile astea sunt cât se poate de clare”, a menţionat fostul ministru.
Voiculescu a afirmat că premierul trebuia informat cu privire la acest ordin de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.