Moțiunea PSD împotriva ministrului Sănătății a fost adoptată de către plenul Camerei Deputaților

Laurentiu Gheorghe | 24.06.2020

Moțiunea simplă inițiată de PSD împotriva ministrului Săntății, Nelu Tătaru, a fost adoptată miercuri de deputați, cu 164 de voturi „pentru”, 85 „împotrivă” și 48 de abțineri.

Pe aceeași temă

Textul moțiunii intitulată „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” a fost citită în plen de deputatul PSD Georgeta Holban și a fost dezbătută marți de către deputați. De precizat că legislația nu obligă la demiterea ministrului împotriva căruia a fost adoptată o moțiune simplă.

În textul moțiunii, PSD a solicitat demisia ministrului Sănătăţii, motivând că „se ocupă de tunuri, vânzări de mască fără bon, numiri controversate în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi”.

„Sănătatea românilor este sau ar trebui să fie pe primul loc în lista de priorităţi a oricărui guvern (…). Din păcate, actualul guvern a însemnat o listă interminabilă de eşecuri, minciuni şi inactivitate în domenii cheie. «Sănătatea nu este prioritate» – ne spune ministrul PNL de la Finanţe. Tot din păcate, deşi nu ne aşteptam să fie altfel, s-a confirmat că un domeniu atât de tehnic precum sănătatea şi atât de important reprezintă unul din marile eşecuri ale Guvernului PNL cu costuri grave şi de neimaginat, cu repercusiuni asupra tuturor cetăţenilor României.

După ce fostul ministru al Sănătăţii a vrut să «privatizeze» sănătatea, actualul ministru PNL al Sănătăţii se ocupă de «tunuri», «vânzări de mască fără bon», numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte «tunuri», gen livrarea de etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ”, se arată în textul moţiunii simple.

În replică, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că „nu ar fi drept” faţă de populaţie şi de corpul medical să plece din funcţie în acest moment şi a mărturisit că şi-ar fi dorit ca cineva să îi ceară demisia în perioada martie – aprilie, când „se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare”.

„La punctul trei se vorbeşte de demisie de onoare. Mă bucură să găsiţi la mine onoare. Cât despre demisie, aş fi vrut să mi-o ceară cineva în martie – aprilie, când se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare şi în această ţară. Am o onoare, voi avea în continuare. Nu ar fi drept faţă de populaţia acestei ţări şi faţă de corpul medical să plec în aceste momente”

El a afirmat că acuzele din moţiunea simplă sunt „dureroase”, în contextul în care de 30 de ani este în „slujba pacientului”.

„Personal, acest acuze sunt dureroase, în contextul în care de la vârsta de 14 ani, începând cu Liceul sanitar, mai mult de 30 de ani, mi-am desfăşurat-o în slujba pacientului. Am fost acuzat de numiri. Numirile s-au făcut conform legii. Nu poţi să ştii acea persoană în folclorul local ce are în spatele lui. (…) Nu mi-am pus rude în Consiliul de administraţie la Unifarm sau Antibiotice şi ştiţi foarte bine acest lucru şi am explicat în toate cazurile când a fost nevoie”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22