Mugur Isărescu, despre creștere economică fără macrostabilitate: și mortul e macrostabil

Dora Vulcan | 15.11.2017

O creștere economică nerealizată în condiții de macrostabilitate mai devreme sau mai târziu va fi întreruptă ”și constați că se adâncesc decalajele” a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.

SHARE 2

Pe aceeași temă

 

 ”Orice creștere economică, dacă nu se face în condiții de echilibre, mai devreme sau mai târziu va fi întreruptă și tendința pe termen lung nu este de apropiere a nivelurilor de creștere, de reducere a decalajelor, ci, dimpotrivă, pe termen lung constați că se adâncesc decalajele”, avertizează guvernatorul BNR. 

 

Isărescu a dat pilda care-i era servită în comunism despre macrostabilitate de către cei care ignorau legile economiei. ”Cine e mai stabil decât unul rece și pe masă”, s-a întrebat guvernatorul BNR cu sugestia iresponsabilității celor care clamează ca pe o victorie creșterea economică cu ignorarea importanței corelării sale cu macrostabilitatea economică. 

 

 "Este mare confuzie ce înseamnă această macrostabilitate. Am ieșit dintr-o poveste mai veche. Când eram eu mai tânăr, prin anii '90, mi se zicea: 'Ce macrostabilitate, băi, Mugure, lasă-ne! Și mortul e macrostabil'. Se sărea calul departe. Cine e mai stabil decât unul rece și pe masă? Acum, eu cred că s-a progresat, s-a înțeles că e foarte importantă macrostabilitatea. Încep discuțiile, ce e aia macrostabilitate? Noi am căutat o formulă, poate dumneavoastră (analiștii — n. r.) găsiți una mai bună", a spus Isărescu, la Conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, citat de Agerpres. 

 

Potrivit acestuia, de macrostabilitate trebuie să avem grijă "ca de lumina ochilor".

 

"Orice creștere economică, dacă nu se face în condiții de echilibre, mai devreme sau mai târziu va fi întreruptă și tendința pe termen lung nu este de apropiere a nivelurilor de creștere, de reducere a decalajelor, ci, dimpotrivă, pe termen lung constați că se adâncesc decalajele. Noi am spus că de macrostabilitate, de echilibru în general, trebuie să avem grijă ca de lumina ochilor. Poate că am exagerat, poate... dar găsiți o formulare mai bună, că nu e de joacă", a precizat guvernatorul BNR.

 

 

Guvernatorul a atras atenția întotdeauna asupra riscurilor creșterii economice în lipsa macrostabilității: ”Macrostabilitatea este precum sanatatea, iti dai seama cat de importanta este dupa ce o pierzi, de aceea este de dorit sa fim mai prudenti”, declara în ianuarie 2016 guvernatorul BNR. 

 

 

"Cei care vorbesc cu usurinta despre faptul ca BNR insista prea mult pe macrostabilitate, ca ar fi un cuvant general si fara continut, nu au dreptate. Gresesc profund. Orice crestere economica devine o umbra in lipsa macrostabilitatii. Mai devreme sau mai tarziu este erodata fie de cresteri de dobanzi, fie de cresteri de inflatie, deprecieri de curs. Fiind la inceput de an spun ca macrostabilitatea este precum sanatatea. Iti dai seama cat de importanta este cand o pierzi. Cand o ai asa, si e din plin, ti se pare ca e un fapt de viata si ca o ai pentru totdeauna. Numai cand incepi sa dai cu capul de pereti si sa ajungi prin spital iti dai seama cat de importanta este sanatatea. Nu trebuie sa ajungem intr-o asemenea situatie", a spus Isarescu. 

 

 

 

Comentarii 2

?????? - 11-15-2017

Pe vremea comuniștilor "politica de macrostabilitate" era mai puțin vizibilă "în condițiile stabilității cursului de schimb" și a "stabilității prețurilor", decât politica alimentară care recomanda "peștele oceanic", printre care și macrou ?

Răspunde

Coriolan Drag. - 11-15-2017

Rog pe doamna maior Dora Vulcan sa deschiza zagazurile in fata valului de comentarii de simpatie revarsate dinspre junii frumosi, liberi si inarmati cu lazerul anticoruptiunei inspre aceste declaratii de o inestimabilă valoare științifică teoretica si practica. Rog toti agentii economici si guvernul comunist sa renunte la ideea absurda a majorarii salariilor si sa urmeze neabatut indicatiile pretioase ale Domnului Secretar General al CC al BNR, singura solutiune prin care Romania se poate apropia candva in viitor de statutul de societate capitalista multilateral dezvoltata. Hai noroc, sus paharul sa-naltam!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22