Nelu Tătaru: Prelungirea stării de alertă după 15 iulie este aproape iminentă

Redactia | 14.07.2020

Prelungirea stării de alertă după 15 iulie este aproape iminentă și este posibilă carantinarea anumitor localități, dacă legislația ar permite acest lucru, afirmă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Pe aceeași temă

"În acest moment nu avem evoluţia pentru o stare de urgenţă. Noi suntem pregătiţi pentru o perioadă de două săptămâni, să avem o evoluţie fluctuantă cu creşterea numărului de cazuri, poate un 500, poate 600, poate 700, cu alternanţe în funcţie de numărul de recoltări, de anchetele în desfăşurare. Prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă", a spus Tătaru la B1TV, potrivit Agerpres.


El a afirmat că ar fi posibilă, în măsura în care legislaţia ar permite acest lucru, carantinarea anumitor localităţi sau regiuni.


"La nivel local este posibilă, în măsura în care o să ne permită legislaţia, carantinarea unor anumite localităţi, carantinarea unor anumite regiuni, dar în general este mecanismul izolării de care avem nevoie", a subliniat ministrul.


Reprezentantul MS a spus că nu a anticipat "lipsa unei legislaţii".

"Am anticipat foarte multe lucruri. Am anticipat şi creşterea prin măsuri de relaxare. Nu am anticipat lipsa unei legislaţii. (...) Sunt 12 ţări care în acest moment au diferite grade de restricţie faţă de cetăţenii români. Ar trebui să ne pună nişte semne de întrebare. Alţii văd ce noi nu vrem să vedem. (...) În acest moment avem şi relaxări multiple, avem şi nerespectarea unor reguli, avem şi lipsa unei legislaţii", a precizat demnitarul.


Potrivit lui Tătaru, în următoarele două săptămâni va fi un "joc" al numărului de cazuri noi.

"În acest moment, după toată experienţa noastră, mergem pe o perioadă de două săptămâni în care vom avea un joc al numărului de cazuri maxim crescut într-o zi, scăzut în altă zi. Vom avea şi o perioadă în care vom putea vedea şi simptomatologiile B. Din ultimele cazuri pe care le-am văzut, nu s-au manifestat neapărat ca o simptomatologie respiratorie. Au avut simptomatologii digestive. Şi dacă au venit cu febră, scaune diareice, greaţă", a menţionat el.


Ministrul a spus că acestea vor fi "săptămâni de foc" şi a recomandat prezentarea la medic la orice simptomatologie.

"Recomandarea mea, pentru a putea gestiona clar şi a putea spune că aceste două săptămâni sunt săptămânile noastre de foc, după aceea să mergem pe o pantă descendentă, este: prezenţa la medic la orice simptomatologie pe care o avem, acceptarea tratamentului recomandat de medic, acceptarea unei internări, fiindcă dacă astăzi avem o simptomatologie uşoară, mâine s-ar putea să nu mai fie la fel de uşoară. Iar la un moment dat, dacă mergem acasă şi spunem 'o să îmi treacă în două zile', o să vedem că peste două sau trei zile simptomatologia nu mai este aceeaşi. Mergem pe o creştere progresivă alternând ca număr de cazuri la un moment dat, acel platou pe care îl aveam într-o perioadă în dinţi de fierăstrău, tocmai pentru a putea stabiliza o evoluţie şi o transmitere comunitară", a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22