Nicușor Constantinescu a adunat 32 de ani de închisoare din 5 sentințe definitive

Laurentiu Gheorghe | 18.03.2021

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța a fost condamnat de cinci instanțe din Constanța, București și Galați la 32 de ani de închisoare, însă nu e clar cât va executa efectiv.

Pe aceeași temă

Fostul președinte al CJ Constanța este, în acest moment, șeful de instituție care a cumulat cei mai mulți ani de închisoare din condamnări definitive în România.

Ultima condamnare a venit în dosarul finanțării ilegale a fundațiilor „Thalia” și „Fantasio”, în care și Cristian Zgabercea, fost producător general la TVR, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Nicușor Constantinescu a condus județul Constanța începând cu 2004, până în 2014, când a fost ridicat din instituție de procurorii DNA, pentru că refuza să se prezinte la audieri. Ulterior acestui moment, Nicușor Constantinescu a revenit la Consiliul Județean, dar în episoade scurte, pentru că procurorii DNA au cerut de mai multe ori ca acesta să nu-și mai poată exercita funcția din cauza influențării anchetelor penale.

Nicușor Constantinescu a acceptat cu greu atât cercetările penale ale procurorilor Anticorupție, cât și procesele în care era judecat, și a încercat în nenumărate rânduri să tergiverseze pronunțarea sentințelor.

Fostul președinte al CJC este cunoscut pentru ieșirile sale publice virulente la adresa procurorilor și judecătorilor care au luat parte la anchetele și procesele sale.

Prima condamnare a venit în dosarul subfinanțării Centrului Militar Zonal, în care Nicușor Constantinescu a primit 5 ani cu executare.

A doua condamnare a fost cea din cunoscutul Dosar al Retrocedărilor, în care fostul șef CJC a primit alți 5 ani de închisoare, iar Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat la 9 ani de închisoare.

A treia condamnare a fost dată în dosarul elicopterului SMURD prăbușit în lacul Siutghiol, în care patru persoane și-au pierdut viața. Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

Al patrulea dosar, în care fostul președinte a fost condamnat la 10 ani de închisoare, este cel al plăților nelegale făcute prin RAJDP (Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța).

Cea mai recentă condamnare a venit în 18 martie, când Nicușor Constantinescu a primit 8 ani de închisoare în dosarul finanțării ilegale a fundațiilor „Thalia” și „Fantasio”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22