Nicușor Dan anunță finalizarea Pasajului Doamna Ghica în vara anului viitor

L. G. | 08.11.2022

Directorul Trustului de Clădiri Metropolitane, Cristian Hiver, a spus că lucrările la Pasajul Doamna Ghica impun restricții de circulație, inclusiv a tramvaielor, de aproximativ trei luni.

Pe aceeași temă

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că Pasajul Doamna Ghica va fi inaugurat în vara anului viitor, iar directorul Trustului de Clădiri Metropolitane, Cristian Hiver, estimează că restricţiile de trafic vor dura aproximativ trei luni.

Nicuşor Dan şi primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, au verificat, marţi, stadiul lucrărilor la pasaj, anunţând totodată restricţiile de trafic pentru perioada următoare. Circulaţia tramvaiului va fi întreruptă pe ambele sensuri pe Şoseaua Colentina până pe 21 martie, dar va fi introdusă o linie de autobuz.

„Pentru toată structura metalică, termenul este începutul lunii martie. Începând de vineri o să fie restricţii pentru realizarea acestei bucăţi (de pasaj – n.r.) care trece deasupra intersecţiei. Asta înseamnă că nu mai circulă tramvaiul. În loc de tramvai o să fie o linie de autobuz care suplineşte. Pe sensul către centrul oraşului, maşinile vor circula pe linia de tramvai. (…) (Pasajul va fi inaugurat – n.r.) vara anului viitor”, a promis Nicuşor Dan.

La rândul său, Radu Mihaiu a declarat că tramvaiele nu vor circula în intersecţie, dar că traseul va fi acoperit de autobuzul 621. El a menţionat că, alături de reprezentanţii STB, au fost găsite soluţii astfel încât intersecţia să nu fie blocată complet.

"Sensurile dinspre Colentina înspre Obor vor circula, deocamdată, în perioada următoare, pe linia de tramvai, celălalt sens fiind neafectat. Cu trecerea etapelor, se va circula invers, deci se va bloca sensul dinspre Obor înspre Colentina şi se va circula în sens invers pe liniile de tramvai.

Important este să înţelegem că putem folosi aplicaţii precum Waze pentru a avea un trafic cât mai distribuit. Breteaua dinspre Colentina către Petricani va rămâne deschisă", a spus primarul Sectorului 2.

Linie de tramvai Delfinului - Pipera

El a menţionat că se vor efectua lucrări în perioada iernii, dar nu şi pe timpul nopţii, având în vedere că şantierul produce mult zgomot. Se va lucra de luni până sâmbătă.

Edilul a adus în discuţie şi perspectiva montării liniei de tramvai pe pasaj, dar a subliniat că aceasta nu va fi instalată până nu va putea fi conectată cu restul reţelei.

"Lunea trecută a fost votat în Consiliul General un proiect care permite realizarea studiului de fezabilitate pentru tramvaiul de la Delfinului la Pipera. Atunci când va exista linie de tramvai de la Delfinului la Pipera se va putea monta şină de tramvai pe acest pasaj", a afirmat Radu Mihaiu.

Cristian Hiver crede că restricţiile de trafic vor dura aproximativ trei luni, dar se fac eforturi pentru a accelera ritmul de lucru.

"Prima restricţie de trafic va fi instituită de vineri, unde blocăm Colentina, în afara de linia de tramvai. Deci se va circula pe trei benzi: două spre Obor, una spre Petricani; va fi până la începutul lunii ianuarie.

După asta ne mutăm pe cealaltă parte a rondului, unde folosim linie de tramvai pentru traficul care iese din Obor spre ieşire, pentru încă o lună şi jumătate. După asta, nu mai sunt restricţii de trafic. Odată ce tablierul este montat, sudat, vopsit pe punctele de sudură, nu vor mai fi restricţii. Deci cam în jur de trei luni vor dura aceste restricţii. Noi încercăm să comprimăm timpul, încercăm şi mai repede", a spus directorul Trustului de Clădiri Metropolitane.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22