Nicușor Dan anunță planul pentru îmbunătățirea furnizării căldurii și apei calde: Va dura 2 ani

Laurentiu Gheorghe | 14.01.2021

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, spune că îmbunătățirea semnificativă a furnizării căldurii și apei calde se va simți peste doi ani deoarece accesarea fondurilor europene necesită mai mult timp.

Pe aceeași temă

„În prima conferință de presă din 2021, am anunțat intenția Primăriei Capitalei de a cumpăra ELCEN, pentru a aduce la un loc producția și distribuția de energie termică și a moderniza în mod global sistemul de termoficare din București. E nevoie de acordul Consiliului General al Municipiului București și al Guvernului pentru acest pas și am încredere că acest acord va fi obținut în curând.

În paralel, cu ajutorul Ministerului Finanțelor, am rezolvat prin compensare cea mai mare parte din problema datoriilor ELCEN, iar compania se află pe drumul spre ieșirea din insolvență și va putea deci să acceseze fonduri europene pentru modernizarea producției de energie termică. În același timp, luna viitoare vom lansa licitațiile pentru proiectul pe fonduri europene de modernizare a rețelelor de distribuție a energiei termice, astfel încât să nu mai fie avarii. Vom avea la dispoziție 500 de milioane de euro pentru a pune la punct într-o măsură importantă sistemul de termoficare (distribuția plus producția), iar în doi ani de zile bucureștenii vor simți o îmbunătățire semnificativă în furnizarea căldurii și apei calde”, a spus primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Primăria Capitalei și-a exprimat intenția de a cumpăra ELCEN, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută joi.

„Noutatea în zona de termoficare este că ne-am exprimat intenția de a cumpăra ELCEN. E un desiderat care a apărut în spațiul public de foarte mult timp, inclusiv la administrațiile anterioare, avem instrumentele să-l realizăm. Există disponibilitatea pe care am exprimat-o formal din partea Primăriei, este nevoie de acordul CGMB și de acordul Guvernului prin Ministerul Finanțelor și Energiei. Sunt optimist că această preluare va avea loc”, a declarat joi Nicușor Dan.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22