Numărul bebelușilor infectați cu stafilococul auriu la maternitatea Giulești a ajuns la 45

Redactia | 13.12.2018

Ministrul Sorina Pintea a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că în urma controlului Ministerului și al DSP la maternitățile din București nu s-au descoperit probleme și în alte spitale.

Pe aceeași temă

Dintre cei 45 de bebeluși infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent 15 mai sunt încă internați: 5 la Spitalul clinic de urgență pentru copii “Grigore Alexandrescu”, 2 la Spitalul Clinic de Copii „MS Curie”, 4 la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” si 4 la Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului Prof. „Dr. Alfred Rusescu”.

Ministerul Sănătății mai precizează că "în această săptămână inspectorii sanitari au monitorizat acțiunile de igienizare, curățenie si dezinfecție care au fost efectuate în cadrul maternității și care o parte dintre ele au fost finalizate. La începutul acestei săptămâni, luni și marți, inspectorii sanitari au monitorizat procesul de recoltare a 106 probe în cadrul autocontrolului realizat de către maternitate. Probele au fost recoltate din mai multe zone cu risc ale unității sanitare, respectiv săli de naștere, saloane lehuze, precum și din departamentul de fertilizare in vitro (FIV). După probele de autocontrol recoltate de maternitate, în vederea finalizării acțiunii de verificare la unitatea sanitară, inspectorii sanitari vor preleva astăzi 75 probe suplimentare din blocul operator, filtrul spălător medici, ATI cezariene ale căror rezultate vor fi disponibile la începutul săptămânii viitoare."

Sorina Pintea anunțase, la începutul acestei săptămâni, că Ministerul Sănătății ar putea decide astăzi reluarea internărilor la Maternitatea Giulești, suspendate din data de 30 noiembrie în urma scandalului bebelușilor infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent și a controlului efectuat de minister și de Direcția de Sănătate Publică.

Ministrul Sănătății mai spunea că concluziile complete ale controlului vor fi prezentate anul viitor.

Potrivit ministrului Sănătății, "Numărul mare de cezariene poate fi o cauză (pentru problemele de la Giulești - n.r.), se fac cezariene pe bandă rulantă și nu există timpul fizic pentru a se face curățenie".

Sorina Pintea a amintit că 11 angajați ai Maternității Giulești au fost depistați ca fiind purtători ai infecției cu stafilococ auriu în urma controlului și și-a exprimat speranța că "Lucrurile se vor achimba în maternități după aceste cazuri".

Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică au decis să oprească toate internările la Maternitatea Giulești începând din data de 30 noiembrie. Pe măsură ce pacienții internați sunt externați, se trece la dezinfecție și nu se mai fac alte internări, a anunțat atunci ministrul Sorina Pintea.

Ministerul Sănătății: Stafilococ auriu și germeni în două saloane de la Giulești, evidențiați de probele de laborator

Ministerul Sănătății a anunțat, pe 30 noiembrie, că "primele rezultate ale probelor lucrate în laboratorul Direcției de Sănătate Publică evidențiază prezența stafilococului auriu pe suprafața unui scutec al unui copil internat într-un salon de normoponderali, precum și prezența germenilor mezofili și hemolitici într-un salon de lehuze."

"Direcția de Sănătate Publică București a anunțat Ministerul Sănătății că, în data de 28 noiembrie 2018, inspectorii sanitari au recoltat mai multe probe igienico - sanitare și exudate nazale din Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie 'Panait Sîrbu'.

Astfel, au fost recoltate 40 de probe AMF (aeromicrofloră), 5 probe de ape sterile, 20 teste de salubritate din mai multe săli de operație, saloane, secții ATI, blocuri operatorii, precum și 10 exudate nazale de la medici și asistente medicale, 10 teste igienico - sanitare de pe mâini tot de la medici și asistente medicale, 10 teste de sterilitate recoltate din diverse truse medicale.

Primele rezultate ale probelor lucrate în laboratorul DSPMB evidențiază prezența stafilococului auriu pe suprafața unui scutec al unui copil internat într-un salon de normoponderali, precum și prezența germenilor mezofili și hemolitici într- un salon de lehuze, a arătat Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

Probele pozitive vor fi trimise la Institutul National de Cercetare Dezvoltare "Cantacuzino" pentru serotipare și lizotipare, mai precizau reprezentanții Ministerului.

Corpul de Control al Primarului General al Capitalei va face și el un control la Maternitatea Giulești, a anunțat miercuri Gabriela Firea, în ședința Consiliului General al Municipiului București.

În plus, Primăria Capitalei va achiziționa trei clădiri pentru relocarea Maternității Giulești, a Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu", precum și pentru o parte dintre secțiile Spitalului Cantacuzino, potrivit unui proiect adoptat miercuri de Consiliul General al Municipiului București la propunerea primarului Gabriela Firea.

Maternitatea Giulești se află în subordinea Primăriei Capitalei. Controlul recent din maternitate a fost realizat de Direcția de Sănătate Publică, la solicitarea Ministerului Sănătății, care au decis sistarea temporară a internărilor, începând din data de 30 noiembrie. Ministerul Sănătății nu poate dispune însă eventuale sancțiuni conducerii maternității, acest lucru fiind de competența Primăriei Capitalei.

Controlul Primăriei la Maternitatea Giulești a fost cerut insistent de consilerii USR din CGMB. Ana Ciceală, consilier USR în cadrul Consiliului General al Municipiului București și membru al Comisiei de Sănătate din CGMB, acuza, după ședința de marți a acestei comisii, că "Primăria nu a luat nicio măsură, nu se consideră responsabilă pentru nimic din ceea ce se întâmplă la Giulești și nici nu are de gând să facă măcar un control. Așadar, Gabriela Firea nu se simte responsabilă pentru absolut nimic în legătură cu îmbolnăvirea celor aproape 40 de nou-născuți".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22