Pe aceeași temă
”Mult mai important pentru ceea ce sunt convins că se va întâmpla în România este de a trece de la o conştiinţă de receptori, aşa cum am spus, oameni care aşteaptă, care au pretenţii şi e deja un lucru bun faptul că în România oamenii au început să aibă pretenţii”, a spus Dacian Cioloş, conform News.ro.
Premierul a arătat că obiectivul său în următorii ani este de a înlocui spiritul critic de aşteptare cu un spirit critic de acţiune.
”Spiritul acesta critic de aşteptare în societate, pe care l-am văzut trezindu-se în ultimii ani, cred că este obiectivul pe care trebuie să ni-l dăm împreună - şi acesta este obiectivul pe care eu mi-l dau pentru anii următori, indiferent ce o să fac în România - este de a înlocui spiritul acesta critic de aşteptare cu un spirit critic de acţiune, în care să punem sămânţa asta în conştiinţa individuală pentru o implicare într-o acţiune de grup”, a arătat Cioloş.
El a ţinut să precizeze că acesta a fost obiectivul său şi când s-a gândit la campania ”Cuminţenia Pământului”.
”Eu mi-am dorit campania aceasta «Cuminţenia pământului» dincolo de obiectivul financiar, mi-am dorit-o ca să punem o sămânţă în conştiinţa colectivă, în conştiinţa publică faţă de valorile colectivităţii din care facem parte”, a afirmat premierul, la un eveniment organizat de GMP Advertising.