OLAF: România, pe primul loc la investigarea fraudelor cu fonduri europene. Studiu de caz - TelDrum

Dora Vulcan | 06.06.2018

România rămâne pe primul loc la investigarea fraudelor cu fonduri europene, dosare finalizate, conform Raportului pe 2017 al Oficiului European de Luptă Antifraudă. Raportul face referire și la dosarul Teldrum.

Pe aceeași temă

 

 

Comform raportului făcut public miercuri la Bruxelles, România se află pe primul loc în ceea ce priveşte imvestigaţiile încheiate referitoare la managementul sau la cheltuirea fondurilor UE la nivel regional sau naţional. Un număr de 11 cazuri au fost încheiate cu privire la România, în 8 dintre acestea fiind emise recomandări, transmite News.ro și Agerpres. 

 

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a finalizat pe parcursul anului trecut aproape 200 de anchete de mare amploare, cele mai multe dintre acestea - 11 - având în vizor folosirea fondurilor Uniunii Europene în România, relevă raportul pe 2017 al organizaţiei, făcut public miercuri la Bruxelles.

 

Astfel, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2017, OLAF a finalizat un total de 197 de investigaţii, a emis 309 recomandări către autorităţile relevante naţionale şi ale UE şi a recomandat recuperarea a peste 3 miliarde de euro la bugetul Uniunii, o cifră excepţional de ridicată rezultată din cazuri de fraudă prin subevaluare, se precizează în raport. România conduce în clasamentul cazurilor finalizate în 2017, cu 11, dintre care 8 cu recomandări, fiind urmată îndeaproape de Ungaria şi Polonia, cu câte 10 cazuri, dintre care câte 7 cu recomandări.

 

De asemenea, în 2017 OLAF a deschis 215 noi investigaţii, ca urmare a 111 analize preliminare realizate de experţii Oficiului şi, în pofida lipsei de noi angajări şi a complexităţii cazurilor, a reuşit să reducă durata anchetelor la o medie de 17,6 luni.

 

În ceea ce priveşte corupţia vizând fondurile europene, OLAF menţionează că există un trend privind existenţa unor înţelegeri între câştigătorul unei licitaţii şi consultant sau beneficiarul finanţării sau acela în care există un real conflict de interese, în acest sens fiind indicate două cazuri din România cu bani proveniţi din Fondul European de Dezvoltare Regională.

 

E vorba de două anchete ale OLAF privind proiecte finanţate de Fondul european pentru dezvoltare regională pentru construcţia de drumuri în România ilustrează această tendinţă, se arată în raport. 

 

OLAF descrie un caz în care reprezentanţii unui consiliu judeţean, beneficiarul, au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii companiei care a stabilit specificaţiile tehnice pentru un drum, astfel încât să fie stabilite criterii restrictive în documentaţia de licitaţie de care să beneficieze un anumit operator economic, în timp ce alţi ofertanţi au fost descalificaţi în etapa iniţială de evaluare.

 

Cele două entităţi au falsificat un număr mare de documente, inclusiv proiectul tehnic şi memorandmul pentru construirea drumului, documentele nefiind folosite doar la licitaţie, ci şi pentru a cere rambursări de fonduri de la Autoritatea de Management, rezultând alocări nejustificate de fonduri UE.

 

OLAF a calculat că prejudiciul financiar adus bugetului UE prin aceste cazuri se ridică la aproximativ 21 milioane de euro, reprezentând valoarea totală a fondurilor UE plătite de Autoritatea de Management.

 

Drept rezultat,OLAF a recomandat Directoratului general pentru politici regionale şi urbane al Comisiei Europene recuperarea întregii sume şi a transmis recomandări judiciare Direcţiei Naţionale Anticorupţie a României pentru a iniţia acţiuni în justiţie, iar DNA a răspuns lansând o anchetă penală.

 

În noiembrie 2017, DNA a pus sub acuzare o serie de înalţi oficiali din ţară pentru fraudă cu fonduri ale UE, crearea unui grup infracţional organizat şi abuz de funcţie oficială (în serviciu- n.r.) pentru câştig personal”, se arată în raport, care face astfel referire la dosarul Teldrum, în care este implicat liderul PSD Liviu Dragnea.

 

Pentru a asigura recuperarea fondurilor UE, procurorii DNA au confiscat bunurile şi au blocat conturile bancare ale celor în cauză.

 

Comisia Europeană a cerut României să realizeze corecţiile necesare astfel încât bugetul UE să nu fie afectat, iar România a acceptat solicitarea Comisiei de a aplica aceste corecţii, se notează în raport.

 

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22