Olguţa Vasilescu: Sunt un milion de tertipuri, nu va fi un al doilea vot pentru premier

E.b. | 26.06.2017

Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte PSD, a declarat, la Antena 3, că prima variantă de premier propusă de majoritate va fi acceptată de preşedintele Klaus Iohannis.

Pe aceeași temă

 

În opinia ei, nu se va ajunge la un al doilea vot, cu riscul alegerilor anticipate, deoarece există "un milion de tertipuri parlamentare" pentru blocarea lui, precum blocarea votului în conducerea Parlamentului, controlată de actuala majoritate.

 

Întrebată dacă se poate ajunge la alegeri anticiapte, în cazul în care preşedintele Iohannis numeşte un premier altul decât cel propus de PSD-ALDE şi el pică la vot, Lia Olguţa Vasilescu a negat.

 

"Să ştiţi că sunt un milion de tertipuri parlamentare cât să nu ajungem la vot şi a doua oară. (...) Pur şi simplu, Biroul Permanent nu trece pe ordinea de zi. Biroul Permanent este majoritate pe actuala coaliţie. Dar nu se va ajunge acolo, pentru că nu este cazul să se ajungă acolo", a spus ea, la Antena3, conform News.ro.

 

Olguța Vasilescu a precizat că majoritatea va fi "testată" direct în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni.

 

Potrivit Constituţiei, la alegeri anticipate se poate ajunge doar prin dizolvarea Parlamentului, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

 

Dizolvarea se face prin decizie a preşedintelui, după consultarea şefilor Parlamentului.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22