Pe aceeași temă
În urma deciziei, persoanele care au fost interceptate în dosare penale, deși nu aveau calitatea de inculpați, pot cere în instanță constatarea nelegalității măsurilor și chiar despăgubiri. Singura opinie separată i-a aparținut judecătoarei Livia Stanciu, care susține că membrii CCR nu aveau dreptul legal să se pronunțe asupra articolului 145 CPP, pentru că obiectul sesizării a fost articolul 140 (7) din CPP.
Livia Stanciu „Prin decizia pronunţată cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat însă că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art.145 din Codul de procedură penală este neconstituţională. Altfel spus, deși, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate l-au constituit dispoziţiile art.140 alin.(7) din Codul de procedură penală, referitoare la Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, Curtea a înţeles să se pronunţe asupra altor prevederi decât cele contestate, respectiv asupra dispoziţiilor art.145 din Codul de procedură penală, referitoare la Informarea persoanei supravegheate. Procedând astfel, Curtea a nesocotit prevederile constituționale și legale care îi stabilesc competența, respectiv cadrul constituțional și legal referitor la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, cadru care nu permite sesizarea din oficiu cu excepții de neconstituționalitate, astfel cum vom arăta în cele ce urmează. (...)
Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității dispozițiilor legale cu privire la care a fost sesizată prin încheierea instanței de judecată. Numai dacă admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cu privire la care a fost sesizată, Curtea își poate extinde controlul și asupra altor dispoziții din același act normativ, cu condiția ca acestea din urmă să nu poată fi disociate de prevederile ce formează obiectul sesizării.
Contrar dispozițiilor legale mai sus citate, astfel cum au fost interpretate întro jurisprudență constantă din care am evidențiat câteva exemple, în prezenta cauză, Curtea a procedat la stabilirea, în mod direct, a unui alt obiect al excepției de neconstituționalitate, diferit de cel cu privire la care a fost sesizată și cu privire la care s-au derulat toate etapele procedurale. O asemenea procedură nu este însă admisă de lege, nici în privința Curții Constituționale (întrucât ar avea semnificația exercitării unui control din oficiu) și nici în privința autorului excepției, care rămâne legat de cadrul procesual al excepției de neconstituționalitate fixat în fața instanței de judecată sau de arbitraj comercial. Potrivit normelor constituționale și legale, litigiul constituţional trebuie să se desfăşoare numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de autorul excepției ori de Curtea însăşi.
Curtea s-ar fi putut pronunţa asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor art.145 din Codul de procedură penală numai în situaţia în care ar fi admis şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.140 alin.(7) din acelaşi cod, acestea din urmă fiind prevederile ce constituie obiect al excepţiei.
Dincolo de aceste argumente ce ţin de procedura în faţa Curţii Constituţionale apreciem că, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.145 din Codul de procedură penală este, de asemenea, în prezenta cauză, inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia legăturii sale cu soluţionarea cauzei. (...)
Pentru toate motivele arătate, considerăm că, în prezenta cauză, Curtea s-a învestit din oficiu cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate – a dispozițiilor art.145 din Codul de procedură penală - care nu a fost ridicată ca atare de instanță, de procuror sau de părțile din dosarul de fond - și care, în raport de prevederile art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 este inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu cauza aflată pe rolul instanței de judecată.
Ca urmare, indiferent de eventuala corectitudine a argumentelor aduse în sprijinul neconstituționalității dispozițiilor art.145 din Codul de procedură penală, excepție ridicată, practic, și motivată de Curtea însăși (câtă vreme nici instanța de judecată, nici procurorul, în calitate de autor al excepției, nici părțile din dosarul de fond și nicio autoritate nu a fost consultată și nu și-a spus punctul de vedere în acest sens), nu putem susține soluția de admitere a acestei excepții de neconstituționalitate, considerând că acceptarea acesteia ar însemna o eludare a întregului cadru constituțional și legal care configurează controlul de constituționalitate pe cale de excepție.
În opinia noastră, respectarea acestui cadru constituie o garanție a realizării de către Curtea Constituțională a rolului său constituțional. Activismul judiciar și argumentele care s-ar putea aduce în sprijinul unei atitudini activiste nu pot constitui motive, argumente pentru crearea, pe cale jurisprudențială, a unui cadru substanțial diferit de soluționare a excepției de neconstituționalitate, respectiv pentru „construirea”, practic, prin pași făcuți pe cale jurisprudențială, a sesizării din oficiu cu excepții de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor.”
