Orban, despre Chirica: Nu mai are nicio legătură cu PSD de 3 ani. A fost opozantul luI Dragnea

Redactia | 20.02.2020

Ludovic Orban le-a dat joi replica celor care critică posibila cooptare a lui Mihai Chirica în PNL și spune că acesta nu mai are nicio legătură cu PSD de cel puțin trei ani.

Pe aceeași temă

Orban spune că primarul Iașiului a devenit cel mai mare opozant al lui Liviu Dragnea încă de când a protestat față de OUG 13.

”Dl. Chirica, din momentul în care PSD a adoptat OUG 13, a devenit opozantul lui Dragnea. Nu mai are nicio legătură cu PSD de trei ani de zile dacă nu și mai mult”, a declarat joi președintele PNL.

Orban a spus că o eventuală susținere a lui Chirica pentru un nou mandat la primăria Iașiului nu va fi decisă fără trecerea prin evaluările impuse de statutul partidului, fără sondajele care se fac la nivelul fiecărei filiale cu privire la candidații cel mai bine cotați și a dat asigurări că validarea va fi făcută doar de Biroul Politic Național al partidului.


”Avem o procedură statutară care presupune evaluarea candidaturilor, avem sondaje care vor fi realizate în toate județele pentru a identifica acei candidați care se bucură de cel mai mare sprijin. Propunerea privind candidaturile o formulează birourile județene, urmând a fi validate de Biroul Politic Național. Toate organizațiile au obligația până la 1 martie să decidă candidații și să formuleze propunerile de candidați pentru primării reședință de județ și consilii județene, urmând ca la 7 martie, Biroul Politic Național să ia decizia finală”.

Deputatul liberal Marius Bodea susține că actualul primar al Iașiului, ex-pesedistul Mihai Chirica, va fi cooptat în PNL și va fi desemnat candidat al partidului la Primărie.

„Ieri, conducerea centrală a PNL, în prezenţa domnului Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi, mi-a prezentat decizia de a-l aduce în PNL Iaşi pe domnul Mihai Chirica şi de a-l desemna candidat pentru un nou mandat de primar”, a declarat Bodea, care este șeful organizației municipale a PNL.

Prim-vicepreședintele PNL Iași a criticat în termeni foarte duri eventuala primire a lui Chirica în PNL, despre care spune că ar fi o eroare politică majoră.

Chirica: Drumul meu alături de ieșeni va continua alături de Președintele Klaus Iohannis

După ce în presă au apărut informații privind o eventuală cooptare a sa în PNL, Mihai Chirica a dat miercuri o declarație de presă sub antetul primăriei Iași.

„În această perioadă, fiecare partid și-a terminat sondajele de opinie și analizele politice. Este firesc să apară discuții și propuneri politice. Mă bucur să constat că toate analizele sociologice pe Municipiul Iași arată că există un grad mare de satisfacție al ieșenilor față de proiectele mele și ale Primăriei.

În fiecare zi a mandatului de primar m-am considerat în primul rând primarul ieșenilor, indiferent de opțiunea politică personală a fiecărui cetățean.

Proiectele Iașului sunt și trebuie să fie prioritatea mea și a oricărui partid politic responsabil, nu orgoliile politice personale. De aceea, în mod constant, am fost partenerul Președintelui Klaus Iohannis, garantul statului de drept din România și al valorilor occidentale pe care le împărtășim cu toții.

Președintele Klaus Iohannis a fost întotdeauna alături de Iași și de Moldova și a demonstrat că este un partener constant al proiectelor noastre. Este de datoria mea să mă gândesc la responsabilitățile politice și administrative cu care m-au investit ieșenii și să construim împreună o echipă puternică pe plan local, relevantă pe plan regional și respectată la nivel național.

Drumul meu politic, creionat alături de ieșeni, va continua alături de Președintele Klaus Iohannis și de parteneri politici onorabili și profund atașați de valorile europene”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22