Pe aceeași temă
"Trebuie să acceptăm că nu am obținut un scor pe măsura așteptărilor, nu pot să fiu de acord și să accept afirmatiile făcute cum că PNL a avut cel mai bun scor de după anii `90, din istoria sa la locale… nu trebuie privită evoluția din PNL strict prin prisma rezultatelor de la alegerile locale, ci și prin prisma evoluției din ultimul an, în care partidul a fost pe un trend descendent," a spus Orban, in interviul pentru jurnalul.ro.
Orban considera totusi ca "pierderea Capitalei este de neacceptat... rezultatul obținut pe Capitală este extrem de prost. Iar răspunderea rezultatului pe București nu este doar a conducerii la nivelul Capitalei, nu trebuie scos Predoiu țap ispășitor și nici președinții filialelor de sector. Toți aceștia au fost numiți de conducerea centrală, cu câteva luni înainte de alegerile locale, plus candidații la primărie care au fost desemnați de grupul dominant din conducerea PNL. Ca urmare, rezultatul este o reflectare a percepției PNL, nu neapărat a PNL București, ci a partidului la nivel național."
Orban crede ca, pentru a nu repeta esecul de la alegerile locale in toamna, la alegerile parlamentare, PNL "trebuie să dea dreptul bazei partidului, membrilor liberali, care știu foarte bine din relația cu cetățenii ce lideri aduc plusuri partidului și care dintre ei aduc minusuri. Trebuie să îi lăsăm să își aleagă conducerile la nivel local, județean și național… Acum conducerile sunt numite, fie de la centru, fie după negocieri, deci nu avem o legitimitate conferită prin alegeri în partid."
Liberalul a mai spus ca Predoiu nu a vrut sa candideze pentru Primaria Bucurestiului, luand aceasta decizie "pentru că i-au cerut liderii partidului să candideze, ca o formă de sacrificiu. Aduceți-vă aminte, toți cei care vor să scoată acum țap ispășitor pe Predoiu și filialele din București greșesc grav, pentru că toate deciziile au fost luate de conducerea centrală, numiri de președinți, desemnări de candidați succesive iar în mare parte scorul în București este dat de modul în care este perceput partidul în special prin prisma conducerii centrale.
Cititi interviul integral pe jurnalul.ro