Pe aceeași temă
A starnit o oarecare mirare ideea de-a construi un Panteon national al Romaniei care ar centraliza resturile trupesti ale "marilor oameni" ai Patriei, calitatea de "mare om" fiind decisa sau refuzata de o comisie avand, se presupune, stiinta si capacitatea de a decide cine apartine sau nu zisei categorii. Proiectul anuntat zilele acestea face o referinta explicita la monumente similare din alte tari. Notorii sunt Panteonul din Roma si cel din Paris. Sa observam mai intai ca exista mari diferente intre aceste panteonuri. Cel din Roma este un monument antic, care a fost consacrat cultului tuturor zeilor pagani. Transformat intr-o biserica crestina, el a adapostit, cu timpul, cateva morminte ale unor mari oameni ai Italiei, fara nicio pretentie de exhaustivitate. Aici odihnesc pictorul Rafael, doi regi ai Italiei... Panteonul din Paris a fost construit in secolul al XVIII-lea ca o biserica. Revolutia franceza a decis sa-l consacre ca templu al "marilor oameni". Notiunea de "om mare" este creata pentru a se opune celei de "om sfant", in spiritul anticlerical care este acela al Revolutiei franceze. Numarul de trupuri care s-au adunat in enorma cripta in cursul timpului este mare. Alaturi de nume incontestabile, totdeauna provenind din extrema radicala, ca Rousseau si Voltaire, isi gasesc locul si "oameni mari" despre care omul de rand nu stie mai nimic, personalitati a caror reputatie nu a rezistat la trecerea timpului. Asa ca in cripta panteonica pariziana ai un ciudat sentiment de amestecatura si simti puterea unei birocratii de stat, nu totdeauna foarte inspirate.
Daca exista in Romania locuri de memorie si un anumit respect al trecutului, ele sunt mormintele celor pe care aproape unanim ii consideram "oameni mari". Ideea dezgroparii eventuale a lui Eminescu de la Bellu, a lui Stefan de la Putna sau a lui Iancu de la Tebea, pentru a-i "centraliza" in Dealul Piscului este atat de grotesca si de lipsita de pietate incat, se pare, chiar autorii proiectului se dau inapoi in fata ei. "Panteonul romanesc" ar urma, deci, sa fie, mai degraba, un "cenotaf", cum numeau anticii monumentele funerare goale, lipsite de trupuri, care se ridicau in amintirea soldatilor cazuti intr-o batalie, de pilda. Am avea o insirare de placute purtand cate un nume. O astfel de grupare de nume exista, de pilda, la Ateneul Roman si, nu o data, in timpul unor concerte, plimbandu-ne ochii pe tavan, am avut ocazia sa vedem alaturari neasteptate, nume care nu ne mai spun nimic, sau sa cautam in van "oameni mari", asa cum ne apar in perspectiva noastra de azi. Aceste insirari de nume nu ne dau sentimentul perenitatii istorice decat in mica masura, dar intr-o foarte mare masura ne procura o meditatie asupra felului in care se ofilesc si se scutura autoritatile si pretuirea poporului.
Ideea panteonului se regaseste si in testamentul Regelui Carol I, care prevede acest "Panteon" si chiar eventualul transfer al resturilor sale pamantesti de la Curtea de Arges. Intre timp, necropola regala de la Arges a primit trupurile a trei regi si a doua regine. Iar dorinta Regelui Carol I nu desfiinteaza dificultatile aratate in constituirea unei liste de "panteonizabili".
Locul ales, Dealul Piscului, ar implica daramarea Crematoriului "Cenusa". Acesta este un monument patrimonial. Setea noastra de daramari este, intr-adevar, de nestins! Crematoriul "Cenusa" este bine implantat in peisaj si daramarea lui ar fi o alta agresiune la adresa Bucurestilor, si asa afectat de tarnacoape, excavatoare si alte mijloace de distrugere monumentala in masa.
Am auzit ca autorii proiectului vor sa inscrie pe frontispiciul viitorului panteon o inscriptie identica cu cea de pe monumentul parizian: "Marilor oameni, patria recunoscatoare". Ce spirit imitativ, ce idee lipsita de originalitate! Nemaivorbind ca lista "panteonizabililor" va duce la discutii dulci-acre care nu vor putea evita accente caragialesti si va pune inca un pic de ridicol, dar si de incrancenare, in sosul dezbaterii publice, care si asa nu este prea serioasa, la noi. Este vizibila dorinta de-a induce poporului prostit de politicieni si ideologi ideea unei "liste" imuabile de "oameni mari", decisa de la centru de diversi nepanteonizabili.
