Parlamentul britanic a respins Brexitul fără acord. Johnson pregătește alegeri anticipate

Dora Vulcan | 04.09.2019

Parlamentul britanic a respins Brexitul fără acord. Johnson pregătește o moțiune pentru alegeri anticipate.

Pe aceeași temă

Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce o alianţă transpartinică a deputaţilor a adoptat o moţiune ce urmăreşte amânarea Brexit-ului prevăzut pentru 31 octombrie, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Moţiunea a fost adoptată cu 328 de voturi pentru şi 301 împotrivă de deputaţi din opoziţie cărora li s-au alăturat 21 de parlamentari conservatori care nu sunt de acord cu ieşirea Marii Britanii din UE fără acord, aşa cum intenţionează premierul Boris Johnson, care se opune în mod hotărât amânării Brexitului.

Din grupul de parlamentari conservatori rebeli care au fost avertizaţi că vor fi daţi afară din partid dacă vor sfida guvernul prin vot fac parte, printre alţii, Nicholas Soames, nepotul lui Winston Churchill, şi doi foşti miniştri de finanţe, Philip Hammond şi Kenneth Clarke.

În opinia şefului executivului britanic, scrutinul ar fi singura modalitate de a soluţiona impasul referitor la părăsirea Uniunii de către Regatul Unit, dacă parlamentarii vor vota miercuri în sensul obligării sale de a obţine o amânare a Brexitului în dialogul cu Bruxelles-ul.

"Să nu existe nicio îndoială cu privire la consecinţele votului din seara aceasta. El înseamnă că parlamentul este la un pas de a distruge orice înţelegere pe care am putea-o conveni cu Bruxelles-ul. Pentru că proiectul de lege de mâine va ceda UE controlul asupra negocierilor. Şi aceasta va însemna mai multă indecizie, întârziere şi confuzie", a avertizat Boris Johnson.

"Nu doresc alegeri, dar dacă membrii parlamentului votează mâine pentru a stopa negocierile şi a impune o altă întârziere fără sens a Brexitului, potenţial timp de ani de zile, atunci acestea ar fi singura cale de soluţionare" a impasului, a subliniat şeful executivului britanic.

Premierul britanic pierduse deja în cursul zilei de marţi majoritatea absolută în parlament după ce un deputat conservator a ales să se alăture micului partid liberal-democrat eurofil.

Executivul de la Londra anunţase înaintea votului că dacă îl va pierde, va convoca alegeri anticipate pe 14 octombrie.

Moţiunea privind alegerile anticipate va fi examinată miercuri de parlament şi, pentru a trece, va trebui să întrunească două treimi din voturile deputaţilor.

Tot miercuri, parlamentarii britanici sunt chemaţi să se pronunţe asupra unui proiect de lege prin care se cere premierului să obţină o amânarea a Brexit-ului în negocierile sale cu Bruxelles-ul până pe 31 ianuarie, în cazul în care şeful executivului nu ajunge la un acord aprobat de parlament cu privire la condiţiile şi modul de ieşire din UE a Regatului Unit.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22