Pe aceeași temă
Parlamentul European a respins, miercuri, printr-o rezoluţie votată în plen, varianta de buget multianual al UE pentru perioada 2014-2020 rezultată în urma negocierilor liderilor statelor membre la Consiliul European din februarie, informează Mediafax.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, eurodeputaţii au stabilit prin aceeaşi rezoluţie şi un mandat pentru negocierile cu celelalte instituţii europene privind bugetul multianual (MFF), care în cele din urmă trebuie validat prin votul forului legislativ european.
Rezoluţia adoptată miercuri a fost pregătită de liderii grupurilor PPE (populari), Socialişti şi Democraţi, ALDE (liberali) şi Verzi (ecologişti), fiind adoptată cu votul favorabil a 506 eurodeputaţi, 151 voturi fiind împotrivă, iar 23 s-au abţinut.
Flexibilitate, revizuire la jumătatea termenului şi resurse proprii
"Rezoluţia dă negociatorilor PE un mandat puternic pentru a se asigura că MFF va fi suficient de flexibil pentru a asigura ca fondurile disponibile să fie utilizate în mod optim. Parlamentul European cere de asemenea şi o revizuire a cheltuielilor în cadrul MFF la jumătatea perioadei pentru a permite noului Parlament care va fi ales în 2014 şi Comisiei Europene o oportunitate pentru a influenţa bugetele pe care le vor moşteni", se arată în comunicatul PE.
Mai mult, Parlamentul argumentează în favoarea unui sistem de resurse proprii pentru finanţarea bugetului UE şi subliniază că toate cheltuielile UE ar trebui să fie treacă prin buget.
Fără deficit, clarificarea facturilor neplatite
Rezoluţia subliniază problema tot mai mare a încălcării obligaţiilor de plată, care face ca facturile să nu fie plătite şi programele UE să fie puse în pericol, relatează Agerpres. Încălcarea obligaţiilor de plată anul trecut a dus la epuizarea fondurilor pentru mai multe programe UE importante încă din primele luni ale anului: Erasmus, Programul cadru de cercetare şi Fondul Social.
Parlamentul cere clarificarea situaţiei facturilor neplătite din 2012 înainte de a încheia negocierile pentru Cadrul financiar multianual (MFF), aşa cum s-a convenit în discuţiile privind bugetul de anul trecut.
Parlamentul mai cere o poziţie politică din partea Consiliului care să afirme că toate facturile scadente în 2013 vor fi plătite în 2013, pentru a evita 'rostogolirea' deficitului în noul MFF. UE nu poate să aibă deficit, din punct de vedere legal.
De asemenea, PE va negocia în paralel şi pentru bugetele diverselor programe europene în parte, pentru care e co-decizie a Parlamentului şi Consiliului.
"Dacă nu se va ajunge la un acord până la începutul lui 2014, vor fi aplicate cifrele bugetului din 2013, ajustat cu rata inflaţiei", mai menţionează comunicatul PE.
Ce urmează?
Negocierile informale care vor fi purtate în perioada următoare cu privire la bugetul UE 2014-2020 trebuie să aducă reglementări de aplicare a proiectului de buget. Parlamentul European trebuie îşi dea acordul pentru aceste reglementări şi să existe un acord interinstituţional şi cu Consiliul şi Comisia Europeană, menţionează comunicatul.
Parlamentul negociază bazele legale pentru mai multe programe UE în paralel, dar pentru acestea Parlamentul şi Consiliul decid prin codecizie.
Dacă nu există un acord până la începutul lui 2014, se vor aplica liniile MFF din 2013, ajustate conform inflaţiei.
Context
La summitul european din data de 8 februarie, şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii European au ajuns la un acord asupra bugetului multianual pentru perioada 2014-2020. Suma prevăzută pentru creditele de angajament, care corespunde plafonului autorizat, este de 960 miliarde de euro iar cea pentru creditele de plata, respectiv cheltuielile efective, a fost stabilită la 908,4 miliarde de euro. Pentru prima dată în istoria UE, bugetul multianual va fi mai mic decât cel din perioada bugetară precedentă.
Parlamentul European va dezbate bugetul pentru perioada 2014-2020 la sesiunea sa plenară din luna iulie. Fără acordul Parlamentului, bugetul nu va putea intra în vigoare.