Pe aceeași temă
Aparent inofensivul Daea schimbă, astfel, registrul glumelor sale lansând un atac perfid la adresa televiziunior care i-au popularizat nestematele pe care le emite de când este ministru. ”Ar trebui să stopăm discuţiile despre această specie extrem de importantă pentru ţară”, este directiva dată de Daea televiziunilor. Ce se face că nu înțelege Petre Daea este că nimeni nu pune la îndoială importanța oilor ci doar îndârjirea cu care el se expune ridicolului prin perlele pe care le emite de la înălțimea unei funcții în care are responsabilitatea administrării unuia dintre cele mai importante ministere.
„Ştiţi de ce merge oaia cu capul în jos? Îi este ruşine de televiziuni, de ce vorbesc despre ea. Se jenează. Ar trebui să stopăm discuţiile despre această specie extrem de importantă pentru ţară, necesară şi foarte foarte valoroasă pentru cei care se ocupă cu asemenea activitate”, a declarat Petre Daea, pentru Libertatea.
Ministrul nu e la prima declarație de acest fel, de când a preluat portofoliul agriculturii. În luna iulie, Petre Daea spunea că „oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă de toţi”.
„Oaia a unit generaţii, oaia a descoperit muntele şi a populat muntele. Oaia a dat mâncare şi ne-a îmbrăcat, oaia a dezvoltat industria lânii, oaia a creat localităţi, a generat comune şi frumoase comune, uitaţi-vă în Sibiu, oaia a sudat generaţiile, tata cu fiul, bunicul cu nepotul. Mărginimea Sibiului este construită din lâna oii, din brânza oii, din mielul oii. Astăzi, sigur că oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă de toţi”, spunea ministrul Agriculturii în urmă cu două luni.
În mai, Petre Daea s-a arătat deschis ideii de a schimba brand de ţară al României, frunza, cu oaia. „Oaia este o statuie vie”, afirma el cu acest prilej, adăugând că frunze are toată lumea, dar oi ca în România nu. „Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie”, afirma Daea la acea vreme.