Pe aceeași temă
Deputatul Lucian Heiuș, este singura modificare în componenţa guvernului, după ce postul a fost lăsat liber de premierul desemnat.
Biroul Executiv al PNL a decis constituirea unei echipe de negociere cu formaţiunile parlamentare pentru alcătuirea unei majorităţi. Din această echipă de negociere fac parte premierul desemnat, preşedintele PNL, liderii grupurilor parlamentare şi prim-vicepreşedinţii partidului.
"Începând de luni vom avea un calendar pentru aceste negocieri pentru a forma o majoritate. Sper că PSD nu va tergiversa şi de această dată calendarul. Sper să avem cât mai rapid audierile miniştrilor şi votul în Parlament. (...) Să convingi PSD este mai greu, dar vom încerca", declara premierul desemnat.
Liberalii au validat vineri lista și programul de guvernare al premierului desemnat Florin Cîțu.
„La ora 9:00, avem convocată reuniunea conducerii statutare a PNL în care vom lua două decizii: una fiind decizia legată de candidatul la Primăria Capitalei şi doi - lista Guvernului şi programul de guvernare”, a anunţat preşedintele PNL Ludovic Orban, joi, într-o conferinţă de presă.
Referitor la programul de guvernare cu care premierul desemnat Florin Cîţu va veni în Parlament, Orban a arătat că acesta va fi actualizat prin eliminarea chestiunilor care deja au fost rezolvate. „Nu pot exista modificări decât problemele pe care le-am rezolvat dintre problemele care erau introduse în programul de guvernare şi pe care le-am prezentat”, a explicat Orban.
Întrebat dacă viitorul Guvern va fi unul monocolor sau vor fi cooptate şi alte partide, precum USR, el a răspuns: „Am văzut că au propus şi premier. Degeaba atunci când se dă bătălia eşti plecat în vacanţă şi vrei să participi la sărbătorirea victoriei. Sigur că ne dorim să continuăm parteneriatul cu formaţiunile politice din Opoziţie în condiţiile pe care le-am stabilit prin acordurile politice pe care le-am semnat şi noi suntem consecvenţi acestei atitudini”.
Orban a dat asigurări că va fi alături de premierul desemnat în toate discuţiile ulterioare pentru a încerca să formeze o majoritate. „Vom purta toate discuţiile necesare pentru a construi această majoritate” a explicat Orban.
Cum se poziționează partidele față de noul cabinet
USR - Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că Uniunea va lua o decizie în ce priveşte susţinerea Guvernului în funcţie de modul în care vor evolua negocierile, de audierile din comisiile parlamentare şi de susţinerea premierului desemnat pentru obiective precum alegerea primarilor în două tururi.
PMP - Liderul PMP, Eugen Tomac, a afirmat că este adeptul ideii de a instala un guvern şi a-l trece prin Parlament, precizând că reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară vor participa la negocierile cu liberalii. El spunea, tot vineri, că ar fi fost de preferat ca premierul desemnat să fi venit cu o formulă guvernamentală formată din PNL, USR şi PMP.
ALDE - Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele ALDE, a fost de părere că Partidul Naţional Liberal a prezentat lista noilor miniştri cu scopul ca noul Cabinet să fie respins de Parlament.
Pro România - Vicepreşedintele Pro România Adrian Ţuţuianu spune că lista nemodificată a cabinetului denotă că PNL doreşte cu orice preţ alegeri anticipate și că partidul său va vota împotriva unui guvern fără legitimitate.
UDMR - Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost şi el de părere că liberalii au întocmit lista noului Cabinet cu intenţia de a fi, cel mai probabil, respinsă de Parlament, deoarece ''nici măcar nu au negociat, nu s-au interesat dacă cineva ar susţine'' o astfel de componenţă.
PSD - Senatorul Lucian Romaşcanu a anunţat că social-democraţii au ca prioritate un guvern stabil, care să poată lupta cu situaţia de criză provocată de coronavirus. El a afirmat că Partidul Social Democrat este deschis la orice discuţii pentru a pune capăt crizei create de PNL, arătând însă că acest lucru nu înseamnă că vor vota în favoarea învestirii guvernului Cîţu.
Conform prevederilor regulamentare, Birourile permanente urmează să fie convocate pentru a stabili data şedinţei comune a Parlamentului la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului, explică Agerpres.
Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.
Cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţei este de 233 de parlamentari prezenţi.
Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, adică sunt necesare 233 de voturi favorabile. Votul este secret, cu bile.