Pe aceeași temă
Deși liderul PSD Marcel Ciolacu declara că una dintre variantele discutate de partide ar fi ca la Cotroceni să se meargă cu o propunere de premier prin rotație, fiind vorba de cei doi președinți ai PNL și PSD, surse de la vârful partidului spun că social democrații nu-l vor accepta pe Florin Cîțu premier, susține Digi24.ro.
Una dintre variantele luate în calcul de PSD este rotația premierilor, însă prima opțiune să fie Nicolae Ciucă, o propunere care ar fi acceptată și de președintele Klaus Iohannis.
Liderii celor două partide au tot amânat zilele acestea o discuție tranșantă în legătură cu numele premierului. Pe de o parte pentru că au încercat să finalizeze programul de guvernare, pe de altă parte din cauza ambițiilor lui Florin Cîțu de a fi premier. Eliminarea lui Cîțu de pe lista scurtă ar fi compromis și restul discuțiilor, susțin surse politice.
Cîțu se confruntă și în interiorul partidului cu o opoziție. Spiritele liberalilor sunt destul de încinse din cauza aceasta, încă de săptămânile trecute, când Florin Cîțu a fost acuzat de colegi, în special de grupul ardelenilor, că l-a sabotat pe Nicolae Ciucă, fostul premier desemnat, în cadrul negocierilor pentru formarea guvernului
Voci din conducerea PNL spun că, în cazul în care Florin Cîțu ar încerca din nou, în cadrul ședințelor BEX și BPN al PNL, să se impună ca și propunere a partidului pentru postul de premier, va întâmpina rezistență și ar risca chiar „să fie președintele cu cel mai scurt mandat din istoria partidului”.
Potrivit surselor citate de Digi24.ro, cel mai probabil până vineri se va contura noua structură de guvernare, iar votul în Parlament va fi săptămâna viitoare.
Preşedintele aşteaptă de la cele trei partide, pe lângă propunerile de premier, şi structura noului Executiv, au precizat sursele liberale.
Cei de la PNL trebuie să introducă varianta rocadei premierilor, la un an şi jumătate, în forul de conducere, pentru validare. ”Liberalii nu vor accepta niciodată ca PSD să aibă primul premierul”, au spus sursele, precizând că premierul trebuie să fie de la PNL obligatoriu. Pe de altă parte, surse spun că Florin Cîţu ar prefera ca PSD să dea primul premierului, pentru ca PNL să păstreze Ministerul Finanţelor Publice.
Pe de altă parte, şi cei de la PSD au discutat în Consiliul Naţional despre varianta rocadei şi nu vor, la rândul lor, să renunţe la premierul PSD, ca primă variantă în noul Executiv. Social-democraţii ar accepta ca primul premier să fie liberal doar cu condiţia ca acesta să nu fie Florin Cîţu.
Liberalii spun că la consultările de la Cotroceni, partidele pot merge cu mai multe variante de premier, iar preşedintele este cel care va decide pe cine va desemna.
În împărţirea portofoliilor se va merge pe domenii, iar liberalii nu vor să renunţe nici la Finanţe, nici la Educaţie, Sănătate, Apărare, Energie, Transporturi. Cele două mari partide îşi vor împărţi ministerele în funcţie de importanţa lor, primele cele avizatoare, Justiţie cu Finanţe, apoi cele de forţă, Apărare cu Interne, economice, muncă, cultură, etc.