Prefectul Capitalei: Bucureștiul nu poate intra în carantină. Deține 25% din economia națională

Laurentiu Gheorghe | 23.03.2021

Prefectul capitalei, Alin Stoica, a declarat marți, că deși în București incidența Covid-19 a trecut de 6 la mie, nu se va ajunge la carantinarea Capitalei din cauza impactului economic major.

Pe aceeași temă

Alin Stoica a subliniat că vor fi luate măsuri restrictive care să conducă la o mai bună protejare a populației după ce Direcția de sănătate publică va face propuneri în urma unei analize.

„Măsurile care să protejeze mai bine populaţia, pentru că, de fapt, despre asta vorbim, nu măsuri mai drastice, ci măsuri care să aibă ca efect o protecţie mai bună a populaţiei împotriva răspândirii virusului ar putea fi luate până la sfârşitul săptămânii. (...) Nu pot să confirm sau să infirm ceva deocamdată. Se discută, sunt propuneri diverse. Acum ele sunt analizate şi sunt absolut sigur că cele mai bune măsuri vor fi şi aplicate, iar eu voi dispune aplicarea lor de îndată”, a explicat el, într-o declaraţie acordată presei, citat de Agerpres.

Prefectul a precizat că sunt aşteptate de la DSP o analiză tehnico-ştiinţifică a situaţiei din Capitală, precum şi propuneri de măsuri. De asemenea, reprezentanţii Prefecturii sunt în legătură cu Ministerul Sănătăţii, Primăria Capitalei şi Ministerul de Interne.

„E clar că incidenţa creşte şi creşte abrupt în ultimele zile, deci trebuie să ne gândim la măsuri suplimentare faţă de cele de astăzi. La momentul acesta, am dispus deja înăsprirea controalelor, mai ales în zone pe care deja le ştiţi că sunt problematice şi căutăm, inclusiv împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Inspecţia sanitară, baza legală pentru a suspenda activitatea celor care nu înţeleg să respecte normele sanitare”, a completat Alin Stoica.

Întrebat de ce nu se impune carantina în Bucureşti, în condiţiile în care această măsură a fost aplicată în cazul altor oraşe cu incidenţă similară a cazurilor de SARS-CoV-2, prefectul a indicat că există mai multe aspecte care trebuie luate în calcul.

„Situaţiile sunt diferite. Bucureştiul, dacă este să judecăm, are cam 25% din economia naţională, mare parte din populaţie, este o aglomerare urbană destul de mare, trebuie luate în considerare toate aceste elemente în momentul în care se impun măsuri, ca să ştim dacă acele măsuri sunt sau nu eficiente”, a spus el.

Alin Stoica a menţionat că nu a primit de la Inspectoratul şcolar o cerere de trecere a cursurilor în online.

„Conform ordinului comun, aşa cum arată acum, la peste 6 la mie ar trebui să trecă online (şcolile - n.r.). (...) Nu intră automat în online. Vom lua această măsură în momentul în care (...) Inspectoratul şcolar ne va propune. Încă nu ne-a transmis această propunere”, a afirmat prefectul.

Anterior, Alin Stoica declara că indicele COVID-19 comunicat de DSP este marţi de 6,22 la mia de locuitori, iar cel mai probabil miercuri va fi convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22