Premierul, ședință cu Arafat, Tătaru și Vela la ora 16:00. Klaus Iohannis, declarații la ora 19:00

Laurentiu Gheorghe | 13.10.2020

Premierul Ludovic Orban se întrunește marți, în ședintă cu Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul de Interne, Marcel Vela și cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Pe aceeași temă

Întâlnirea este programată să aibă loc la ora 16:00, la Palatul Victoria, anunță biroul de presă al Executivului. Reprezentanții Guvernului nu au furnizat detalii cu privire la temele de discuție. Sunt așteptate noi măsuri pentru a preveni răspândirea Covid-19 în condițiile în care se constată o creștere puternică a numărului persoanelor infectate, în special în București.

La ora 13:00 a avut loc o altă întrunire a Comitetului Municipal la care ar urma să se decidă eventuale noi restricții în Capitală, după ce rata de infectare din ultimele 14 zile a depășit 3,11 la mia de locuitori. Bucureștiul ar putea intra în scenariul roșu, potrivit datelor venite de la Institutul Național de Sănătate Publică privind incidența cumulată a cazurilor de coronavirus. În Capitală, în ultimele șapte zile au fost înregistrate 3.561 de cazuri de COVID-19 și 398 de decese. În total, de la izbucnirea pandemiei, în București au fost depistate 22.950 de cazuri.

După ședința de la Guvern a premierului Orban cu factorii de decizie din domeniul sănătății publice, președintele Klaus Iohannis, susține o conferință de presă marți, la ora 19:00

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să fie prezent, miercuri, 14 octombrie, la Magdeburg, Germania, unde va primi premiul ”Otto cel Mare” pentru "onorarea marilor merite în procesul european de unificare", a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Domul din Magdeburg (Catedrala Sfinţilor Mauritius şi Katharina), loc simbolic, cu semnificaţie deosebită pentru istoria Europei, care adăposteşte de peste 1.000 de ani mormântul lui Otto I, împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22