Presa britanica: Marea Britanie va bloca orice tentativa a UE de a utiliza banii britanici pentru salvarea Greciei

P.c. | 14.07.2015

Pe aceeași temă

George Osborne, ministrul britanic de Finante, intentioneaza sa blocheze orice tentativa a UE de a folosi banii britanici in cadrul noului program de salvare a Greciei, a scris astazi presa britanica, relateaza Hotnews.


In cadrul discutiilor cu omologii sau europeni, ministrul a subliniat faptul ca britanicii nu vor participa la refinantarea Greciei : "Colegii nostri din eurozona au primit un mesaj puternic si limpede potrivit caruia nu va fi acceptabila modificarea cu aceasta ocazie a pozitiei britanice privind programele europene de salvare financiara", a declarat o sursa din ministerul britanic de Finante.


"Ideea ca ar putea fi vorba despre o contributie a contribuabililor britanici in acest nou acord cu Grecia este condamnata dinainte", a adaugat sursa citata.
 

CITITI SI: Financial Times: Grecia este constransa de faptul ca este FALITA, nu de natura nedemocratica a UE. Fara banii europenilor, austeritatea in Grecia ar fi fost mult mai dura

 

In 2010, premierul David Cameron a anuntat ca a ajuns la un acord potrivit caruia programul de urgenta, Mecanismul European de Stabilinitate Financiara (MESF), care include cei 28 de membri ai UE, nu va mai fi utilizat pentru operatiuni de sprijin financiar al tarilor din zona euro, dupa ce a fost folosit pentru Irlanda si Portugalia.
 

Doar cei 19 membri ai zonei euro au responsabilitatea de a contribui la programe de sprijin financiar.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22