Presshub: Interviu cu profesorul român care a făcut 8 ani de închisoare în China pentru 80 de dolari

L. G. | 30.05.2022

Marius Balo a stat opt ani în închisoare în China pentru 80 de dolari. El a fost acuzat, în 2014, că ar fi primit această sumă de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că provenea din comiterea de infracţiuni.

Pe aceeași temă

Procesul a fost o farsă, povestește profesorul român pentru PressHUB. Marius Balo spune că a fost supus la interogatorii obositoare, iar în timpul arestului preventiv a fost menționut intenționat sub presiune psihică: se gândea chiar că va fi condamnat la moarte și executat.

 

Tânărul din Cluj, care preda engleza în China, nu a primit aproape deloc sprijin din partea statului român, în ciuda apelurilor sale disperate. Ar fi putut fi transferat în România în 2020, dar pandemia de COVID-19 i-a anulat această șansă. A fost eliberat abia în 2022.

 

Marius Balo poveștește, pentru PressHUB, cum a ajuns prima dată în China, cum a fost arestat, de ce a fost condamnat, ce au făcut pentru el autoritățile din România și cum a reușit, în cele din urmă, să fie eliberat și să se întoarcă acasă după 8 ani.

 

Principalele declarații ale lui Marius Balo

  • Când am ajuns în China, totul era nefamiliar, nou, cu fundul în sus, însă părea armonios și această aparentă armonie te atrăgea.

  • Știam că nu e indicat să vorbești de religie și de politică cu localnicii. Cu ceilalți străini puteai vorbi orice.

  • Am stat în arest, sau casa de detenție, 2 ani 3 luni și 7 zile (…) nu am văzut lumina soarelui în tot acest timp, nu am putut să contactez pe absolut nimeni și nu am știut în nici un moment ce se va întâmpla cu mine, voi fi eliberat mâine sau voi primi pedeapsa cu moartea și voi fi împușcat în curtea din spate?

  • Totul a fost hotărât în momentul în care ai fost arestat. Procesul e doar ștampila care se pune pe acea hotărâre.

  • Mi s-a spus că cererea a fost trimisă la București. Și apoi, timp de trei ani, nici o veste. Abia după ce au apărut în presă informații despre necazul meu, abia atunci au început lucrurile să se miște.

  • În China, tortura este o artă care se tot perfecționează de mii de ani. Picătura chinezească, castrarea și moartea prin 1000 de tăieturi sunt doar cele mai cunoscute exemple.

PressHUB: În 2010, ajungi în China, unde în 2014, în împrejurări nefaste, vei fi arestat. Cum arăta viața ta înainte de a merge în China?

Marius Balo: Am absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca în 2001 și mai apoi, în perioada 2001-2004, programul Master of Divinity la Seminarul Teologic Ortodox „St. Vladimir” din New York, SUA.

Chiar în ziua când am primit diploma de absolvire, mama mea mi-a dat un telefon și mi-a spus că i-a fost descoperită o tumoare și că trebuie să se opereze. M-am întors în țară, la Cluj, și am călătorit împreună încă un an și opt luni, după care mama a trecut la cele veșnice.

În acel moment, mi-am spus: „Marius, de acum înainte poți să faci ce vrei tu!” Nu sună așa de grav, însă s-a dovedit a fi cel mai destructiv lucru pe care mi l-am spus în întreaga mea viață.

De ce ai ales China? Ce anume te-a motivat ca să te îndrepți într-acolo și ce așteptări pe termen scurt, sau poate chiar lung, aveai de la șederea în China? La momentul plecării, îți proiectai un viitor pentru o perioadă nedeterminată acolo?

Am plecat în China în 2008, în vizită la un prieten care se stabilise acolo încă din 2007. În acel an el, mi-a tot scris și m-a îndemnat să merg să îl vizitez.

Asta știam atunci când am ajuns și într-adevăr așa s-a dovedit să fie: totul era nefamiliar, nou, cu fundul în sus, însă părea armonios și această aparentă armonie te atrăgea. Am revenit în 2009 și în 2010, iar după a treia vizită am decis să mă stabilesc acolo. Nu știam pentru cât timp însă simțeam că va fi o perioadă relativ lungă de timp.

Citește interviul integral pe Presshub.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22