Pe aceeași temă
De-a lungul anilor, am fost martor la multe episoade în care adevărul a fost acoperit de minciuni și îmi pare rău să observ că mai există politicieni care chiar nu mai au niciun scrupul, a scris Lucian Micu pe pagina sa de Facebook.
De dimineață, un cetățean mi-a spus că fostul ministru al educației, Ecaterina Andronescu, cunoscută ca ministrul Abramburica, și-a permis să mă acuze public, fără nicio dovadă, că am plătit persoane să protesteze la București împotriva Legilor Justiției.
Nu înțeleg cum această femeie și-a permis să mânjească numele meu și al orașului nostru cu astfel de minciuni sfruntate. Dreptul de a protesta este al oamenilor. La Roman nu a protestat nimeni sâmbătă seară, dar dacă au fost romașcani care s-au dus la București pentru a-și manifesta nemulțumirea față de guvernarea PSD - nu a fost datorită mie, ci din cauză că în politică mai există personaje mizerabile.
Dragi romașcani, să nu plecați niciodată capul în fața celor care vor să vă jignească și să arunce cu noroi asupra orașului nostru! Am încredere că cei de la Digi24 vor demonta minciunile vicepreședintelui PSD și am încredere că justiția va scoate la lumină adevărul despre Roman, încheie primarul.