Pe aceeași temă
Procurorul general, Augustin Lazăr trebuie să decidă cine are competența să continue cercetările în acest dosar, după ce Adina Florea de la Secția Specială a solicitat în trei rânduri să preia ancheta, deoarece ar fi plângeri împotriva unor procurori, ceea ce este de competența ei, scrie Ziare.com.
"Procurorii SIIJ au intarziat cu predarea acestor documente mai mult timp, in contextul in care sesizarea DNA este de la sfarsitul lunii februarie", au explicat surse judiciare pentru Ziare.com.
În acest caz s-a declanșat un conflict de competență, care conform procedurii este mai întâi analizat de Serviciul de indrumare si control al Parchetului General. Acest serviciu propune masuri de solutionare, potrivit legii, procurorului general al Romaniei. Augustin Lazar este cel care va lua decizia finala.
In cazul Tel Drum, Liviu Dragnea este urmarit penal pentru constituirea unui grup infractional, abuz in serviciu si infractiuni privind deturnarea de fonduri europene, in legatura cu favorizarea companiei in privinta acordarii de contracte.
"Procurorul de caz (Alexandra Lancranjan - n.r.) si procurorul-sef sectie (Marius Bulancea - n.r.) au apreciat ca in acea situatie competenta apartine DNA. Atunci, ei au sesizat procurorul general.
Era și o solicitare că ar fi mijloc de probă la dumnealor. Noi le-am trimis în copie și dosarul. Solicitarea lor era că acest dosar era un mijloc de probă", declară șeful interimar al DNA, Calin Nistor, la bilanțul instituției.
Istoricul conflictului dintre DNA si Secția specială
Procurorul Adina Florea solicita predarea dosarului nr. 986/P/2014, cazul Tel Drum-Liviu Dragnea, sustinand ca acesta constituie mijloc de proba in solutionarea unui caz aflat pe rolul sectiei de investigare a magistratilor cu nr. 1164/P/2018 si care ar viza un magistrat.
Revista Q Magazine a publicat mai multe date din dosarul procurorilor DNA, dupa ce fotocopia acestuia a ajuns la Sectia Speciala. Era vorba de un denunt facut de Romica Parpalea impotriva lui Liviu Dragnea. Articolul se numeste: De ce a cerut Sectia de Investigare a Magistratilor dosarul Tel Drum de la DNA. DOVADA impotriva procurorilor
Potrivit Q Magazine, Parpalea a facut denunt si impotriva unor procurori din Teleorman, iar din acest motiv cazul lui Dragnea ar trebui preluat de Sectia pentru investigarea magistratilor.
"In conditiile in care cineva a adus acuzatii atat de grave unui grup de procurori din judetul Teleorman care ar actiona la ordinul lui Liviu Dragnea, este de neinteles de ce DNA blocheaza predarea acestui dosar si de ce vrea sa ii protejeze pe acesti magistrati?", se intreaba autorul articolului.
Dupa publicarea acestei informatii, Sectia pentru procuori din CSM a sesizat Inspectia Judiciara pentru a verifica posibile informatii scurse in acest caz.