Pe aceeași temă
Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile S.C. Sole Mizo România S.R.L. şi S.C. Agro-Pan-Star S.R.L. cu amenzi în valoare totală de 1.329.938 lei (aprox 298.500 euro) pentru trucarea licitaţiei organizate în 2012 de Consiliul Județean Harghita pentru achiziţia produselor lactate, în cadrul Programului Cornul şi Laptele pentru anul şcolar 2012-2013, a anuntat joi, printr-un comunicat, instituția.
În urma investigaţiei, declanşate în noiembrie 2013, Consiliul Concurenţei a constatat că pe parcursul procedurii de achiziţie publică, companiile şi-au împărţit cele 67 de loturi stabilite de autoritatea contractantă, depunând oferte în funcţie de propriul interes.
Cele două companii, S.C. Sole Mizo România S.R.L. şi S.C. Agro-Pan-Star S.R.L., au recunoscut fapta anticoncurenţială şi, ca urmare, au beneficiat de reducerea cuantumului amenzilor, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Astfel, S.C. Sole Mizo România S.R.L. a fost sancţionată cu 1.278.710 lei (aprox. 287.000 euro), iar S.C. Agro-Pan-Star S.R.L. cu 51.228 lei (11.500 euro).
Cornul și laptele este un program introdus în școli de guvernul României începând cu anul 2002, program de care beneficiază copiii din grădinițe și din școlile generale.
În anul 2010, guvernul României a creat un program similar, „mere în școli”, prin care elevii din clasele 1- 8 din învățământul de stat și privat primesc gratuit câte un fruct proaspăt zilnic, timp de 100 zile de școlarizare, în intervalul noiembrie-martie.
Acesta din urmă face parte dintr-un program european de încurajare a consumului de fructe în școli finanțat în proporție de 75% din fonduri UE.