Pe aceeași temă
Membrii Consiliului National al Audiovizualului (CAN) au avizat joi un proiect de ordonanta de urgenta pentru reducerea la 9% a TVA pentru activitatile de retransmisie de programe de televiziune si pentru constituirea unui Fond audiovizual din colectarea unui procent de 5% din totalul veniturilor realizate de distribuitorii de astfel de servicii, scrie Hotnews.
"Initial, proiectul a primit doar 5 voturi, votul CNA fiind consultativ, si asta din cauza ca unii membri au fost indignati ca aceasta propunere imi apartine si a fost preluata de Guvern. Au fost 5 voturi din 8. Pentru ca un proiect sa fie aprobat trebuie sa avem minim 6 voturi si ca o sedinta sa fie statutara trebuie sa fie 8 membri.
Dupa acest moment putin ridicol, in care nici unul dintre membri nu a spus de ce a votat impotriva, eu l-am sunat pe ministrul Grindeanu si a acceptat sa vina si sa sustina si dansul proiectul. S-a mai facut o alta sedinta convocata imediat dupa incheierea primei, cu presa de fata si statutara, in care ministrul a venit in fata Consiliului si a sustinut proiectul, a raspuns intrebarilor membrilor CNA si dupa aceasta a doua discutie, membrii CNA au votat in unanimitate avizul favorabil", a declarat pentru HotNews.ro Valentin Jucan, membrul CNA care a propus crearea Fondului audiovizual.
Acest fond, de care vor putea beneficia televiziunile ce intrunesc anumite conditii, va fi format prin colectarea unui procent de 5% din totalul veniturilor realizate de distribuitorii de servicii care retransmit programe de televiziune prin retele de comunicatii electronice.