Pe aceeași temă
PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan: 97,7% au votat DA, iar 2,3% NU
Întrebarea la care trebuie să răspundă social- democratii este: ”Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?”
În timpul acestei consultări au loc „ședinte de coordonare” la PNL și USR.
Olguța Vasilescu: Dacă ar fi să dăm o definiție crizei economice, am vedea fotografia lui Ilie Bolojan
Albert Einstein spunea că nebunia înseamnă să faci același lucru iar și iar și să te aștepți să se întâmple altceva.
În 2011 după creștere economică s-au luat aceleași măsuri pe care le ia dl Bolojan azi. Atunci a scăzut consumul, 500.000 de oameni și-au pierdut locurile de muncă.
Dacă ar fi să dăm o definiție crizei economice, am vedea fotografia lui Ilie Bolojan.
Ce e o criză? Deși ai cifre bune, te duci la Bloomberg și spui că economia României e în colaps și vii și crești TVA, și crești taxele locale și pierzi locurile de muncă și scazi salarii și astfel scazi și puterea de cumpărare. De la 1,3% câștigul real salarial în mai 2025 ajungi la minus 5% în 2026
Impozitezi pensiile și scazi puterea de cumpărare a pensiilor de la 16% la minus 8%
Crești TVA în Horeca, plătești facturile firmelor de construcții cu o întârziere de 9 luni și stfel intră în faliment sau abandonează lucrările
Te opui oricărei măsuri a PSD
Consumul scade cu 10% ca în cazul 2011
Numărul firmelor dizolvate crește cu 38%, se prăbușește economia de la 1% creștere la minus 1,9% – cea mai mare scădere de după pandemie
Toate astea pentru ce? Ca să scazi deficitul și datoria publică. Asta ne spune în fiecare zi Ilie Bolojan și toți influencerii din jurul lui. Băieți, de când nu v-ați mai uitat pe cifre? Datoria publică a crescut în ultimele 9 luni cu 125 milioane.
Pe Ilie Bolojan nu-l trimite acasă PSD-ul, îl trimite acasă INS-ul
Cică pune lanterna pe șobolanii pe care i-a găsit în cămară, dar în cămara aia nu o fi găsit nicio oglindă ca să vadă că șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat către români?
Vine dna vicepremier care nu a condus în viața ei niciun coteț cu curci. Are un singur merit că își trăgea bani, câte 5000 de euro pe lună din banii pentru donații pentru copiii de cancer. Și trebuie să se listeze la bursă companiile.
Nu scrie în programul de guvernare nici de Romgaz, Hidrolectrica, Aeroportul București, Portul Constanța etc. Se amintește de jalonul 443 care a fost introdus de Ghinea, alt mara habarnist. Am avut grijă să nu se scrie despre companii profitabile în programul de guvernare. Încetați să mai mințiți. Niciodată PSD nu va fi de acord să vindem pe bucăți companii profitabile
Noua campanie e că primarii sunt supărați că nu mai pot să fure. Dl Bolojan a fost primar. Știe domnul Bolojan cum se fură?
Eu când mă fac mare vreau să fiu Ciucu. Toți primarii din România sunt geloși cât de galeș se uită dl Bolojan la Ciucu și cum a ciuruit toate administrațiile locale de 3,7 mld de lei ca să-i dea lui Ciucu 1,5 mld lei
Haiducia asta în sens invers pe care o face Bolojan o face pentru că așa a fost obișnuit. Ani la rând i s-au dat anual 2 mld lei la Oradea ca să ne dea tuturor lecții de bună gospodărire și de administrație
Când spuneam că ne trebuie 3 mld pentru pachetul social ni se spunea că nu exisă bani, dar pentru stadionul de la Oradea existau bani în buget
Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, pentru că 80% dintre români spun că se îndreaptă în direcția greșită.
Dl Bolojan spune că îi plac înjurăturile, să caute în cutia poștală
Noi suntem pregătiți să facem deratizarea cu adevărat. Îl invităm și pe Ciucu să vină cu o coroană în formaă de topor sau de drujbă, pentru că noi ne pregătim să îngropăm sărăcia.
Sorin Grindeanu: Mitul ”eroului salvator” nu ține de foame și nici nu plătește facturile românilor
Am intrat de bună credință în această coaliție gândită inițial ca un scut împotriva populismului. Singurul partid de stânga într-o coaliție de dreapta. Am vrut să fim parte a soluției și să reparăm anumite greșeli din trecut. Lupta cu extremismul a fost abandonată de a doua zi, iar de 10 luni vedem un război dus din interiorul coaliției împotriva PSD. Singurul efect a fost creșterea propagandei extremiste
Propaganda de dreapta a făcut din PSD alibiul perfect pentru toate crimele economice. Fiecare primar, parlamentar PSD a fost țintă vie pentru valurile de ură lansate de propaganda de dreapta
Lucrurile nu mai pot conta. Nu cu noi
Ne cerem iertare românilor și antreprenorilor care ne-au dat încrederea și ne-au cerut să nu-i lăsăm singuri
PSD și-a diluat identitatea de stânga stând la masă cu cineva care doar taie
A gira la nesfârșit austeritatea rece e o formă de trădare. Eu și majoritatea dintre dvs cred că a bălti la guvernare e o capcană politică pentru PSD. Mai bine Opoziție cu voce decât o guvernare cu capul plecat
Degeaba ești primul partid cu 45% în coaliție dacă nu îți poți atinge obiectivele
Românii vor să vadă că PSD s-a trezit și e un scut de protecție în fața celor care taie și distrug
Trebuie să privim adevărul în față. Asistăm la un experiment eșuat pe spatele economiei și pe buzunarul cetățenilor. Azi vă prezint nota de plată a planului Bolojan. Cifrele nu mint
Cifrele nu mint, oricât ar încerca unii să facă scamatorii contabile. Actualul premier a preluat o economie pe creștere și în doar 6 luni a dus-o în recesiune tehnică. Am plecat de la o creștere de +1% în trimestrul doi din 2025 și am ajuns la -1,9% în trimestrul patru, cea mai mare scădere post-pandemie
Consumul intern s-a prăbușit. Avem 7 luni la rând de scădere– din cauza majorărilor de TVA, a accizelor și a înghețării veniturilor. Producția industrială? Scădere record cu 7% doar în luna ianuarie 2026. Turismul și Horeca? Pe butuci, cu minus 16% în luna ianuarie.
Și ce ne spun adulatorii ”Planului Bolojan” de distrugere? Că acesta este de fapt un „nou model economic bazat pe investiții”. O minciună! Datele arată clar: investițiile publice au fost cu 12 miliarde de lei mai mici anul trecut. Iar în 2026, în primele două luni, suntem deja pe minus cu 3 miliarde de lei la investițiile finanțate de la buget.
În timp ce 100.000 de IMM-uri românești sunt aruncate în pragul falimentului, ”planul Bolojan” de distrugere a acționat ca un scut pentru multinaționale. Le-a oferit scutiri de taxe care ne costă 3 miliarde de lei anual – exact cât ar fi costat să nu punem povara pe cei peste 200.000 de profesori din România. Asta înseamnă austeritate pentru muncă și scutiri pentru marele capital
Aici nu mai vorbim doar de procente, vorbim de destine, de familii. 54 de mii de români și-au pierdut locul de muncă în mandatul Bolojan. Oameni trimiși acasă din industrie, de la Dacia, de la Sidex, de la Azomureș, de la Complexul Energetic Oltenia sau din fabricile de componente auto din vestul țării. În fiecare săptămână, o companie anunță că își închide porțile, iar Guvernul se uită în altă parte.
Inflația s-a dublat, ajungând la 10%. Avem cea mai mare scădere a puterii de cumpărare a salariilor din ultimii 15 ani: -14% în învățământ, -14% în administrație și – 10% în Sănătate.
Pensiile? Avem cea mai dură depreciere a puterii de cumpărare din ultimii 25 de ani, iar acest fapt este inacceptabil.
Și care este răspunsul la toate aceste date reale care vin din economie? Că premierul a aprins lumina în cămară și a dat de șobolani. Eu cred că i-a văzut, de fapt, pe cei care abia așteaptă să pună mâna pe CEC, pe Hidrolectrica, Salrom, Romgaz și pe toate companiile românești strategice care fac profit. Iar acesta se numește jaf!
Cu toate acestea, vedem un om care vorbește despre sine la persoana a treia și care ne spune tuturor: ”Fără mine nu se poate, eu sunt reformatorul!”. Să fii însă un reformator fără reformă cred că este o premieră în politica mondială.
Nu este nicio reformă să faci concedieri colective. Nu este nicio reformă să întârzii luni de zile adoptarea bugetului ca în anii 90!. Nu este nicio reformă să tai banii mamelor și salariile profesorilor. Nu este nicio reformă să tai până și de la persoanele cu dizabilități. Când 80% dintre cetățeni îți spun că direcția este greșită, nu poți susține că ai făcut reforme, ci doar haos
Ce s-ar fi întâmplat fără PSD la guvernare? TVA ar fi fost astăzi 24%, CASS s-ar fi aplicat pe toaTE pensiile, inclusiv pe cele minime, facturile la utilități și prețurile la alimente ar fi explodat. Noi am impus plafonarea adaosului comercial la alimente și a prețului la gaze. Salariul minim ar fi rămas înghețat. Iar salariile medicilor ar fi fost tăiate cu 10%. Și nu ar fi existat Pachetul de Solidaritate pentru pensionari și românii vulnerabili. Iar românii ar fi ajuns să plătească taxă până și pentru solarii.
Și, cireașa de pe tort: programele de investiții locale ar fi fost oprite. Sunt lucruri concrete pe care le-am reușit, dar doar după amenințări și certuri interminabile. Iar această colaborare politică nu mai poate continua în acest mod
Mitul ”eroului salvator” nu ține de foame și nici nu plătește facturile românilor. Este bun doar pentru cei care au nevoie de un paravan pentru a jefui ultimele resurse reale ale României. Dar eu nu mai pot cere PSD să facă parte din acest simulacru de guvernare. Acest management guvernamental dezastruos trebuie să înceteze.
Iar astăzi PSD arată că îi aude și îi ascultă pe români. Pe toți cei care muncesc din greu și cărora li se spune acum că trebuie să se mai sacrifice. Astăzi, împreună, avem ocazia să dăm glas tuturor acestor nemulțumiri. Astăzi, trebuie să facem o schimbare înainte să fie prea târziu
Prea târziu pentru miliardele din PNRR. Prea târziu pentru orice speranță de relansare economică în acest an. Prea târziu pentru a mai putea redresa prăbușirea nivelului de trai al fiecărui român.
Să spunem ferm și clar: ajunge. Până aici. În acest mod nu se mai poate.
Avem nevoie de un nou model economic și social pus în practică de un om căruia îi place și dialogul, nu doar puterea.
România are nevoie de echilibru, de justiție socială și de un stat care să fie partener, nu călău pentru mediul de afaceri și pentru propriii cetățeni. Vă cer să votați conform propriei conștiințe și cu gândul la viitorul României.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: „Nu poți ciopârți câte 10%”
Domeniul de sănătate este un organism viu, din care nu poți ciopârți câte 10% din când în când (…) Sănătatea nu se face cu mâinile goale. Dacă azi personalul medical nu are salariul tăiat cu 10% este pentru că PSD s-a opus”, a spus ministrul Rogobete.
Când dialogul dispare, colaborarea politică scade, iar mecanismul administrativ se blochează, este aclar că avem nevoie de o resetare”, a mai spus ministrul Sănătății
Ministrul Justiției, Radu Marinescu: Am livrat societății performanță și am menținut justiția independentă.
Am eliminat diurnele magistraților
La vârful guvernului au fost ignorate observațiile noastre privind pensiile magistraților
Am organizat concursul pentru procurori-șefi: interviuri de amploare transmise online, motivarea selecției accesibilă publicului
Nu am reușit să terminăm penitenciare noi pentru că de la vârful guvernului nu am primit sprijin
Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „E un moment zero în care PSD să renască, să preia frâiele”
Știm toți de băieții deștepți din energie, i-am blocat
De ce a durat o lună de zile pentru declararea stării de criză pe care era evident că o trăim? A durat o lună de zile din clipa în care am depus acel ddocument până a fost adoptat în Guvern
Cred că inițiativa președintelui nostru pentru această consultare este binevenită.
E un moment zero în care PSD să renască, să preia frâiele
La prețul energiei, am venit cu oferte de la 1,5-1,6 lei, avem și oferte la 0,9-1,1 lei. Poți rezolva problema sistemului energetic doar cu mai multă producție, mai multă stocare. O mare parte din ce făceau „băieții deștepți” am blocat”, a spus ministrul Bogdan Ivan.
Ivan a reproșat premierului că a întârziat cu o lună adoptarea măsurilor de reducere a prețului la carburanți.
Dacă nu am fi fost noi cei din PSD, prețul motorinei ar fi fost cu cel puțin un leu mai mare”, susține Ivan.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Rolul unui guvern e să sprijine producătorii români, nu multinaționalele
Toate datele arată prăbușirea economiei. Consumul s-a prăbușit, suntem deja într-o criză economică. Modelul de guvernare bazat pe austeritate a eșuat grav. Pentru mine, aceste 10 luni de guvernare au fost marcate de tălpi, blocaje și amânări. Tot ce am propus acestui premier a fost o cursă cu obstacole. Rolul unui guvern e să sprijine producătorii români, nu multinaționalele
Am creat 25 de ferme de reproducție în sectorul de porc. România a produs 25 de milioane de purcei. Producția de carne de porc și pui a crescut în 2025 și 2024. Agricultura a adus mult în cămară. Dar când nu ai viziune, dărâmi pereții și vinzi cărămizile și crezi că se face lumină. Nu mă voi opri din această luptă pentru fermierii români!
Vicepremierul Marian Neacșu: Cred că astăzi vom face istorie
PSD a avut un rol important în ultimii 5 ani. Am avut două priorități: protejarea oamenilor și investițiile. Măsurile din ultima perioadă nu au generat rezultatele așteptate, dimpotrivă: consumul a încetinit dramatic
Nu e corect ca întreaga povară să fie pusă pe populație”, a mai spus el.