Rata inflației a ajuns la nivelul record 5% în martie, nivel nemaiîntâlnit din iunie 2013

Redactia | 12.04.2018

Rata anuală a inflației, care reprezintă creșterea prețurilor de consum din ultimul an, s-a majorat în martie până la 5%, cea mai mare valoare de după iunie 2013, când s-a consemnat 5,37%, arată datele comunicate de INS.

Pe aceeași temă

 

 

Este a treia lună de creștere din acest an a ratei inflației, de la 4,72% în februarie și 4,32% în ianuarie. În ultima lună a anului trecut, rata anuală a inflației a fost de 3,32%.

 

În martie, față de aceeași lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,01%, în medie, prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 6,57%, iar prețurile serviciilor au crescut cu 2,9%.

 

Față de decembrie 2017, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat, în martie, la citrice (11,79%), fructe proaspete (10,59%) și alte legume și conserve de legume (8,07%).

 

Prețul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte prețuri, a crescut, în martie față de decembrie, cu 2,24%. Totodată, prețul gazelor naturale a urcat, în martie față de decembrie, cu 5,69%.

 

În ultima prognoză, publicată în februarie, Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, de la 3,2% la 3,5%, prognoza privind inflația pentru finalul acestui an și a estimat un nivel de 3,1% pentru decembrie 2019.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22