Pe aceeași temă
Cernea a fost cel care la sedinta de luni a cerut apel nominal pentru a se putea constata neintrunirea cvorumului, dar solicitarea sa a fost respinsa.
In scrisoarea trimisa luni presedintelui Camerei si publicata pe pagina sa de Facebook, Cernea amintesta ca in sedinta de plen de luni seara a "atras atenția în repetate rânduri de la microfon că nu există cvorumul necesar de vot prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaților".
"Ar fi trebuit să constatați lipsa cvorumului și să suspendați ședința. Faptul că ședința a continuat fără cvorum iar mai multe legi au fost adoptate ori respinse reprezintă o fraudă gravă care trebuie reparată!
Din punctul meu de vedere a fost un moment clar de abuz în serviciu pentru care trebuie asumată o responsabilitate atât politică, însă și de ordin penal.
Am și solicitat de la microfon, la începutul ședinței, ca un lider de grup să ceară verificarea cvorumului prin apel nominal.
Atunci când din partea PNL a fost formulată o astfel de solicitare, ea nu ar mai fi trebuit supusă la vot pentru că, în cazul în care se petrece un abuz al unei conjuncturale majorități cu privire la modul fraudulos în care se numără voturile sau cu privire la lipsa cvorumului, mereu acea majoritate abuzivă va respinge o cerere de verificare a cvorumului!
Responsabilitatea dumneavoastră ca președinte era, conform Regulamentului, să verificați existența sau nu a cvorumului necesar pentru ședința de vot final!", spune Cernea in scrisoarea sa.
El invoca Regulamentul de functionare al Camerei Deputatilor despre care spune ca a fost incalcat de Iordache si de cei de la prezidiu "în literă și spirit".
Vă adresez un apel de a nu semna legile adoptate în ședința din 7 noiembrie 2016 și de a repune toate legile adoptate sau respinse prin fraudă de vot (cauzată de inexistența cvorumului) pe Ordinea de zi a unei următoare ședințe! Întrucât există probe care atestă lipsa cvorumului (fotografii, filmări) îmi rezerv dreptul de a depune o plângere penală împotriva dumneavoastră și a celorlalți responsabili de la prezidiu din timpul ședinței pentru abuz în serviciu și încălcarea în literă și spirit a Regulamentului Camerei Deputaților și pentru fraudarea votului din plen", spune Cernea in finalul solicitarii sale.