Pe aceeași temă
În vremuri de pace, granițele dintre state sunt simple linii imaginare, trasate pe harta politică a lumii. Traversarea lor este o experiență administrativă. Violența militară, însă, transformă aceste linii simbolice în frontiere existențiale care despart războiul de pace, moartea de viață și disperarea de speranță.
Am petrecut ultimele trei zile în spațiul dintre două lumi, la granița României cu Ucraina. Vama Siret a devenit punctul de trecere dintr-o lume în alta. Aici am putut lua pulsul situației dramatice în curs de desfășurare în Estul postsovietic al Europei. Din momentul în care armata Federației Ruse a invadat Ucraina, un val necontenit de ucraineni caută refugiu, adăpostindu-se în România din calea războiului. Cei mai mulți dintre ei trec granița cuprinși de disperare, înspăimântați, înfrigurați și înfometați. Trecerea graniței reprezintă pentru ei un pas către salvare. Mulți o tranzitează în drumul lor către vestul mai prosper, dar pentru toți România este lumea scăpării.
În ultimele zile, fluxul de refugiați continuă să curgă în valuri. Din jumătate în jumătate de oră, granița României își deschide vama pentru a primi încă un grup masiv de refugiați. Cei mai mulți sunt, desigur, ucraineni, în special femei și copii. Bărbații au rămas pentru a lupta împotriva invadatorului. Dar există și surprinzător de mulți indieni, pakistanezi, egipteni și palestinieni, muncitori și mai ales studenți, care studiază la universități din Ucraina. Suferința are diferite chipuri, iar disperarea nu cunoaște deosebiri etnice și naționale. Desigur, ceea ce se întâmplă în Ucraina este, mai presus de toate, trauma colectivă a poporului ucrainean. Însă există și o multitudine de drame individuale ale tuturor celor al căror destin este afectat de oroarea războiului, indiferent de religie, etnie sau cultură.
Dincolo de drama umanitară în sine, este impresionant cum statul român, dar mai ales societatea civilă s-au mobilizat exemplar pentru a gestiona fluxul de refugiați veniți din Ucraina. Un număr uriaș de voluntari, aparținând mai multor organizații nonguvernamentale, sunt trup și suflet alături de refugiați: aceștia primesc haine, mănuși, fulare și pături; mâncare caldă, ceaiuri și cafea; iar alții organizează transporturi. Aici ninge și este un frig pătrunzător.
Nu știu de unde există atâta căldură umană pe care o emană toți voluntarii care oferă pături, mese calde și spații de dormit până se organizează transportul refugiaților. Este emoționant să constați reacția societății civile din România, care s-a organizat atât de rapid pentru a oferi ajutor refugiaților din Ucraina. Mi-ar plăcea să cred că această solidaritate interumană poate depăși nu doar frontierele dintre state, ci și granițele dintre etnii, religii și culturi.
Războiul ne poate refugia în umanitate.
*Fawzia G. Rehejeh a făcut studiile la Facultatea de Jurnalistică Sibiu, interpret/traducător pentru CNRR, Consiliul Național al Refugiaților.
Este fondatoarea Centrului Arab Sibiu. De la începutul războiului, asistă la Siret televiziuni și media din lumea arabă.
