Pe aceeași temă
In cadrul Adunarii Generale a Actionarilor Hidroelectrica din 31 august 2017, Ministerul Energiei, reprezentand statul roman ca actionar majoritar al Hidroelectrica, si-a aprobat propria propunere de atragere a raspunderii Oanei Truta, membra a Consiliului de Supraveghere Hidroelectrica. Aceasta situatie a declansat automat revocarea Oanei Truta din functia de membru al Consiliului, informeaza Fondul Proprietatea, care este actionar minoritar al Hidroelectrica.
Potrivit Fondului Proprietatea, propunerea Ministerului Energiei nu include motivatia pentru initierea procedurii judiciare impotriva Oanei Truta.
De asemenea, Ministerul si Hidroelectrica au ignorat dreptul legal la informare, blocand accesul Fondului Proprietatea la documentatia AGA.
Fondul Proprietatea considera ca aceste actiuni reprezinta represalii din partea Ministerului Energiei pentru a inlatura un membru al Consiliului de Supraveghere care, prin exercitarea atributiilor sale legale, de administrare, s-a opus actiunilor anumitor membri ai organelor societare care au amenintat implementarea principiilor de guvernanta corporativa in Hidroelectrica.
”Culpele” Oanei Truță
Oana Truta s-a opus numarului tot mai mare de actiuni care incalca legislatia privind guvernanta corporativa, care au fost luate de Ministerul Energiei in cadrul Hidroelectrica de la inceputul anului.
Fondul Proprietatea a declansat deja actiuni legale impotriva hotararii actionarilor care au aprobat actiunea in justitie impotriva Oanei Truta. Fondul va continua sa ia toate masurile necesare, pentru a se asigura ca principiile de guvernanta corporativa sunt respectate la Hidroelectrica si ca directorii care isi indeplinesc atributiile legale, de administrare, nu sunt destituiti fara motiv.
Fondul Proprietatea sustine ca Truta este cel mai experimentat membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, avand mai multe mandate de membru in Consiliu in slujba companiei incepand cu martie 2011 si pana in prezent si s-a ocupat de companie chiar si in perioada procesului de reorganizare a companiei.
Actiunea ministerului reprezinta un atac suplimentar asupra implementarii principiilor de guvernanta corporativa, transmite Fondul Proprietatea.