Pe aceeași temă
La douăzeci de ani de la revoluţia din decembrie 1989, Clujul îşi celebrează eroii şi continuă să caute, în tăcere, vinovaţii pentru moartea lor. Dincolo de sentinţe, de rechizitoriile Procuraturii, de condamnările pronunţate de instanţele judecătoreşti, după ani de tergiversări, evenimentele din decembrie 1989 au lăsat urme adânci în memoria colectivă a Clujului. Timpul nu a reuşit decât să consacre eroismul celor care au avut curaj să protesteze în stradă în 21 decembrie, precum şi pe al celor care au murit în acea zi şi în cele ce au urmat. Între adepţii revoluţiei pure, cei ai conspiraţiei revoluţionare sau a moderaţilor care susţin existenţa unei revoluţii dublate cu o lovitură de stat, judecăţile de valoare se perpetuează şi se ierarhizează în spaţiul public. Şi chiar dacă participanţii la evenimente sau istoricii sunt încă departe de a formula un verdict final asupra evenimentelor petrecute atunci – căutând o etichetă simplă pentru un proces revoluţionar cu multiple faţete –, distanţa în timp ne permite cel puţin să recunoaştem şi să comemorăm eroismul celor care s-au jertfit atunci. Privite dincolo de teze şi antiteze istoriografice, zilele din decembrie 1989 ne-au schimbat soarta, au deschis o nouă lume pentru noi, cei care le-am supravieţuit. Textul de mai jos este dedicat celor care nu mai sunt, dar continuă să fie, cel puţin spiritual, responsabilii principali ai schimbărilor revoluţionare.
La Cluj, a doua parte a lunii decembrie 1989 a fost una mohorâtă, apăsătoare. După ce la Timişoara strada nu a mai putut fi controlată, autorităţile comuniste au acţionat agresiv pentru prevenirea extinderii fenomenului în alte oraşe, cu precădere în centrele universitare. Studenţii au primit o vacanţă forţată, iar străzile au început să fie patrulate de reprezentanţii militari şi „civili“ ai autorităţilor statului. După ce, în 21 decembrie, primul miting de condamnare a „huliganilor“ de la Timişoara, convocat la Bucureşti, a dus la contestarea dictatorului, în centrul oraşului Cluj, de la unul dintre geamurile revistei Tribuna, s-a auzit izbăvitor strigătul „victorie“. Declamaţia aparţinea scriitorului Valentin Taşcu, iar cei care treceau prin Piaţa Unirii au început să murmure, la rândul lor.
În zona centrală, dar şi în spaţiile limitrofe acesteia, murmurele au devenit tot mai puternice. Manifestările de solidarizare cu Timişoara au fost urmate de proteste împotriva dictaturii comuniste. Tineri şi mai puţin tineri, intelectuali şi muncitori, femei şi bărbaţi, la început puţini, spre seară tot mai mulţi, au decis să îşi înfrângă teama şi să acţioneze cu piepturile goale, dar cu vocea puternică împotriva regimului şi a conducerii acestuia. Partidul, Securitatea şi armata au pregătit un dispozitiv care să le zădărnicească efortul şi curajul. În urma evenimentelor petrecute în după-amiaza zilei de 21 decembrie au murit 26 de persoane, alte 56 fiind rănite de focurile de armă care trebuiau să protejeze puterea comunistă.
Cronologic, dar şi simbolic, protestele au început în centrul oraşului, în jurul statuii lui Matei Corvin şi pe trotuarele dimprejurul pieţei. Cei curajoşi se agită, încearcă să polarizeze energiile, să organizeze şi să mobilizeze protestul. Călin Nemeş, Radu Negru, Gheorghe Pastor, Ionică Rogozan, Ghiţă Toşa, Traian Petrişor, Lucian Matiş, Gavrilă Ladiu şi alţii se manifestă tot mai zgomotos. Militarii sosiţi în centrul oraşului, pentru a preîntâmpina conform ordinului dat de comandantul lor, mr. Valeriu Burtea, „manifestările huliganice ale elementelor ostile regimului socialist“, au fost dispuşi în formaţie în intersecţia dintre Hotelul Continental şi Librăria Universităţii. În faţa militarilor, cei curajoşi au protestat. La ordin, fără somaţie – potrivit celor mai mulţi martori oculari –, militarii au tras. În urma focurilor de armă 11 persoane au fost ucise şi alte 26 au fost rănite. Cu cinci minute înainte de ora 16 piaţa era plină de fum. După o altă oră, în zona Anticariatului, din aceeaşi piaţă, alte focuri trase de militari au răpus o altă persoană, afectând alte 5.
Încă nu trecuse şocul celor petrecute în piaţa centrală, când, în faţa Hotelului Astoria, în încercarea de a opri coloana de circa 1.000 de muncitori care venea dinspre platforma industrială, militarii aflaţi sub conducerea căpitanului Dicu Ilie au deschis focul. 4 manifestanţi şi-au pierdut viaţa, alţi 10 fiind răniţi. Represiunea manifestanţilor anticomunişti a continuat în seara zilei de 21 decembrie. Peste 1.000 de oameni care încercau să vină în centrul oraşului din cartierul Mănăştur au fost blocaţi de barajul format din trupele Ministerului Apărării Naţionale, care au deschis focul. În dreptul Fabricii de Bere, la intrarea spre Calea Mănăştur, au fost înregistraţi, în urma actelor de „bravură“ militară, 9 morţi şi 13 răniţi. Şi în cartierul Mărăşti dispozitivul militar şi-a făcut datoria. Un mort şi mai mulţi răniţi au rămas pe caldarâmul îmbibat de sânge, după ora 21.00.
Jertfa celor dispăruţi a fost răsplătită a doua zi, când puterea politică şi militară a regimului comunist s-a evaporat, valul revoluţionar consacrând ziua în care şi cetăţenii Clujului şi-au luat „raţia de libertate“. Piaţa Libertăţii s-a umplut de muncitorii de pe platforma industrială, iar revoluţionarii au ocupat principalele instituţii publice. Începea de acum o altă fază a procesului revoluţionar, care, deşi aparţine aceleiaşi istorii, nu este cuprinsă în aceste scurte rânduri care evocă o zi excepţională, una în care cei curajoşi au putut plânge, râde şi striga: „Jos comunismul!“.
