Roman (PNL), către Tudose: Parcă aveţi prune distilate în gură; sunteţi premier marionetă

E.b. | 04.09.2017

Deputatul PNL Florin Roman l-a acuzat luni, de la tribuna Camerei Deputaţilor, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, de ”terorism fiscal”, spunând că el este adevăratul şef al Guvernului, în vreme ce prim-ministrul Mihai Tudose este doar o marionetă.

Pe aceeași temă

 

"Am încercat din răsputeri să îl urmăresc pe domnul Tudose şi nu am reuşit pentru că, domnule prim ministru, să nu vă supăraţi, la noi în Ardeal e o vorbă, parcă aveţi prune în gură. Dar nu prune d-alea de care ştim noi, sunt prune d-alea mai distilate, parcă vorbiţi turceşte. Rugămintea mea este când veniţi în faţa Parlamentului să încercaţi să vorbiţi româneşte. Din acest motiv nu o să mă adresez astăzi dumneavoastră, pentru că sunteţi un premier marionetă, o să vă rog să îmi daţi voie să mă adresez adevăratului prim ministru al României, Liviu Dragnea. Domnule Dragnea, sunteţi vinovat, alături de PSD, de terorism fiscal. Sunteţi un om care terorizaţi fiscal capitalul românesc şi IMM-urile. Aţi reuşit să zăpăciţi o ţară întreagă. Fug toţi investitorii", a spus Florin Roman, conform News.ro.

 

El l-a mai acuzat pe Liviu Dragnea că încurajează nemunca prin dublarea ajutoarelor sociale, punând în schimb jugul pe cei care muncesc cinstit.

 

 

"Sunteţi un mic copil pe lângă Terente"

 

 

"Premierul marionetă ne învaţă cum să ţinem bănuţii ascunşi la ciorăpel şi la saltea. Domnule Dragnea, aţi dublat sumele pentru ajutoarele sociale, încurajaţi nemunca şi puneţi jugul pe românii care muncesc cinstit. V-aş compara cu Ceauşescu, dar vă spun că ieşiti pe minus. Alungaţi în fiecare oră nouă români din ţară. Aţi îndatorat România cu 18 miliarde de la începutul anului aţi pus un bir de 513 euro în buzunarul fiecărui român. Domnule Dragnea vă spun opriţi-vă, ajunge! Sunteţi un mic copil pe lângă Terente. Vă dau un sfat, fugiţi trei ani de zile în Bulgaria. Trec repede, mai ales dacă fugi de la Teleorman. Dar mi-e milă şi de bulgari, aşa că mai bine plecaţi pe plajă la Fortalezza, unde vă place mai mult decât la Alexandria", a mai spus Roman.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22