Pe aceeași temă
De asemenea, cheltuielile cu sănătatea sunt printre cele mai scăzute din UE. Obezitatea în rândul copiilor a crescut. consumul de alcool este ridicat, iar fumatul regula în rândurile adolescenţilor este şi el la un nivel ridicat.
Speranța de viață din România este de 75,3 ani, una dintre cele mai reduse din blocul comunitar, se arată în raportul Comisiei Europene privind Starea sănătății în UE, ”România, profilul de țară din 2019 în ceea ce privește sănătatea”, publicat joi.
”Speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din UE şi, deşi a crescut din 2000, rămâne cu aproape şase ani sub media UE. Mortalitatea evitabilă ridicată şi numărul mare de decese din cauze care pot fi tratate indică faptul că trebuie îmbunătăţit modul de abordare a factorilor de risc şi că ar trebui sporită eficacitatea serviciilor de asistenţă medicală. Speranţa de viaţă la naştere variază substanţial în funcţie de gen şi de educaţie. De exemplu, bărbaţii cu cel mai înalt nivel de educaţie trăiesc cu zece ani mai mult decât cei cu cel mai mic nivel de educaţie, relevă Raportul privind starea sănătăţii în UE.
În urma României sunt doar Letonia și Bulgaria, cu 74,9 ani, respectiv 74,8 ani, în timp ce media UE este de 80,9 ani.
Potrivit raportului, speranța de viață la naștere variază semnificativ în funcție de gen și de educație. Bărbații cu un nivel ridicat de educație trăiesc, în medie, cu zece ani mai mult decât cei cu cel mai redus nivel de educație (la nivelul UE, diferența este circa 7 ani și jumătate). În cazul femeilor, diferența nu este atât de marcantă, fiind de doar patru ani, în media UE.
Femeile din România trăiesc în medie 79,1 ani, cu șapte ani mai mult decât bărbații (din nou, o diferență peste media UE de 5,2 ani).
Speranța de viață redusă reflectă atât comportamente nesănătoase, cât și inechitățile socio-economice, punctează Comisia Europeană, care precizează că sunt însă și deficiențe semnificative în furnizarea de servicii medicale.
Raportul notează că unul din cinci adulți fumează și consumul de alcool este ridicat. Astfel, 35% din persoanele adulte consumă excesiv băuturi alcoolice, rata urcând până la 50% în rândul bărbaților.
”Deşi rata obezităţii la adulţi este printre cele mai scăzute din UE, cea în rândul copiilor a crescut semnificativ în ultimii ani. Peste 30% dintre bărbaţi (şi numai 8% dintre femei) fumează, iar fumatul regulat în rândul adolescenţilor este, de asemenea, la un nivel ridicat. Şi consumul de alcool este ridicat: 50% dintre bărbaţi consumă excesiv alcool, în mod regulat. Nu au existat iniţiative recente privind consumul de alcool şi rămâne de văzut dacă noua legislaţie privind consumul de tutun, introdusă în 2016, va fi eficientă”, relevă raportul.
Chiar dacă obezitatea în rândul adulților este printre cele mai scăzute din UE (10%), cea în rândul copiilor a crescut semnificativ în ultimul deceniu, ajungând la 15%. În acest context, alimentația deficitară și lipsa activității fizice rămân preocupări majore.
În România, cheltuielile pentru sănătate sunt cele mai reduse din întreaga Uniune
E vorba atât de cele calculate pe cap de locuitor (1.029 euro, versus o medie UE de 2.884 euro), cât și ca procent din PIB (5,2% din PIB în 2017, față de media UE de 9,8% din PIB).
Statul acoperă cam 80% din totalul costurilor de sănătate, dar cheltuielile suportate de pacienți pot fi substanțiale mai ales când vine vorba de cumpărarea de produse farmaceutice. Raportul Comisiei remarcă și faptul că plățile informale sunt substanțiale și practicate pe scară largă.
”Cheltuielile în ceea ce priveşte sănătatea au atins un nivel minim istoric şi sunt mult sub nivelul celor din oricare altă ţară din UE, atât pe cap de locuitor, cât şi ca procent din PIB (5,2 % din PIB în 2017 faţă de media UE de 9,8 %). Subfinanţarea sistemului subminează capacitatea României de a răspunde nevoilor actuale ale populaţiei. Va fi din ce în ce mai dificil să se răspundă acestor nevoi pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, iar baza de resurse se diminuează”, consemnează Raportul privind starea sănătăţii în UE.
Asistenţa primară şi comunitară sunt în continuare subdezvoltate, întrucât cheltuielile, limitate, sunt direcţionate către spitale şi asistenţa medicală acordată în spitale.
”Ineficienţa serviciilor de sănătate, inclusiv oferta excedentară de paturi de spital, subdezvoltarea chirurgiei ambulatorii şi integrarea deficitară a serviciilor de asistenţă accentuează această situaţie. Strategia naţională în domeniul sănătăţii pentru perioada 2014-2020 şi stimulentele financiare din partea UE sprijină furnizarea de servicii în cele mai rentabile condiţii şi vizează îmbunătăţirea legăturilor dintre serviciile de asistenţă medicală, precum şi cu alte sectoare”,se arată în raport.
Studiul subliniază că mortalitatea din cauze ce pot fi prevenite sau tratate este printre cele mai ridicate din UE și din cauză că banii sunt direcționați primordial către spitale și asistența medicală acordată în spitale, în timp ce asistența primară și comunitară sunt subdezvoltate.
Boala cardiacă ischemică și accidentul vascular cerebral sunt principalele cauze de deces, reprezentând împreună peste 550 de decese la 100 000 de locuitori în 2016. Rata mortalității cauzate de boala cardiacă ischemică este de aproape trei ori mai mare în România decât în UE în ansamblu. În pofida unei reduceri accentuate începând din anul 2000, accidentul vascular cerebral rămâne a doua cauză de deces, în ordinea importanței, înregistrându-se 256 de decese la 100 000 de locuitori în 2016, mult peste media UE de 80.
Cancerul pulmonar reprezintă cea mai frecventă cauză de deces cauzat de cancer, rata mortalității crescând cu aproape 14% din 2000, în principal din cauza ratelor ridicate ale fumatului. În ultimii ani, au crescut, de asemenea, ratele mortalității legate de alte tipuri de cancer, în special pentru cazurile de cancer colorectal și de cancer de sân.
O altă preocupare serioasă este accesul la servicii medicale, în contextul în care 11% din populație nu este asigurată, iar disponibilitatea asistenței medicale în zona rurală sau în comunitățile marginalizate este extrem de redusă.
Pe de altă parte, Comisia Europeană notează și deficitul de forță de muncă în domeniul sănătății, care rămâne critic, deoarece numărul de medici și de asistente medicale este printre cele mai scăzute din Europa.
”Deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămâne critic, numărul de medici şi de asistente medicale fiind printre cele mai scăzute din Europa. În 2018, guvernul a abordat această problemă printr-o Ordonanţă de urgenţă care prevede creşteri salariale substanţiale şi rapide, în urma căreia salariile medicilor rezidenţi din spitalele publice au crescut de peste două ori. Ordonanţa a fost adoptată ca urmare a unor proteste şi se speră că o mai bună remunerare va contribui la păstrarea personalului medical şi la reducerea emigraţiei. Sistemul de sănătate din România se confruntă şi cu probleme de guvernanţă. Nu există o evaluare sistematică a performanţelor şi, în general, nu există transparenţă. S-au făcut schimbări frecvente la în structurile de conducere, cu peste 12 miniştri ai sănătăţii în zece ani, precum şi schimbări frecvente de management la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Toate acestea subminează stabilitatea, coordonarea şi progresul reformelor”, conchide Raportul UE.