Pe aceeași temă
Faites vos jeux, rien ne va plus! – anul acesta, intrarea in campania electorala romaneasca ne indeamna, in mod ciudat, la o comparatie cu jocurile de noroc din cazinouri, unde mizezi totul pe o singura culoare si apoi astepti sa vezi daca ai pierdut sau ai castigat. PD-L si PSD par sa fi mizat – simultan, dar separat – pe cartea protestelor bugetarilor, iar PNL pe cea a prudentei economice, dupa doi ani si jumatate de dezmat in folosul partenerilor din „322“ si al clientelei lor. Daca ne uitam mai bine, insa, ruleta electorala din Romania ar putea semana la fel de bine cu un fel de ruleta ruseasca, pentru ca niciun partid nu stie, de fapt, in acest moment, daca nu cumva se va impusca in cap crezand ca trage in adversar.
Este aproape o certitudine acum ca protestele sindicale vor monopoliza campania electorala. Ele au fost programate astfel incat sa domine spatiul public pana in 30 noiembrie si sa asigure sindicatelor bugetarilor o vizibilitate la care nici nu puteau visa acum sase luni. Mai ramane, desigur, de vazut si cat de ample vor fi protestele, caci s-a mai intamplat ca sindicatele sa-si supraestimeze potentialul mobilizator. Un lucru este insa cert: actuala runda de proteste are o miza politica si nici nu merita citita in alta cheie decat in cea politico-electorala. Orice discutie despre oportunitatea economica a maririlor salariale cerute ne va duce intr-o fundatura, pentru ca, desi este adevarat ca, din punct de vedere economic, nu este momentul pentru mariri salariale, la fel de adevarat este ca banii publici au fost prost gospodariti, iar sectoarele bugetare, care sunt principala responsabilitate a guvernului, nu au fost administrate in interesul public, ci considerate vaci de muls pentru partidele guvernamentale si sustinatorii lor. De aceea, din pacate, liberalii nu mai au nicio credibilitate atunci cand predica prudenta economica.
Desi sustin ca o redistribuire a fondurilor bugetare poate finanta maririle de salarii in domenii esentiale cum sunt educatia si sanatatea, nici PD-L, nici presedintele Basescu, nici PSD nu s-ar fi apucat sa le pledeze cauza cu atata fervoare daca nu ar fi calculat ca acest discurs le poate aduce voturi. Democrat-liberalii pot replica, fara a putea fi contrazisi, ca ei ar fi adoptat o lege a salarizarii bugetarilor si ar fi rezolvat problema de mult, fara sa ajunga cu ea in prag de campanie. Desi votul lor in favoarea unei legi populiste, cum este cea adoptata de parlament pe 30 septembrie, ridica unele semne de intrebare pentru electoratul mai sofisticat, el este in mare masura justificat de logica politica. Imaginati-va ca PD-L ar fi votat impotriva maririi salariale irationale, iar presedintele Basescu ar fi retrimis la parlament legea salarizarii profesorilor: tot aliotmanul pesedist si penelist, in frunte cu premierul Tariceanu, l-ar fi acuzat ca-i condamna pe dascali la saracie. Argumentele rationale, venite din partea democrat-liberalilor si a Cotrocenilor, nu ar fi fost ascultate asa cum sunt ascultate acum argumentele guvernului, ci ignorate si inecate intr-un torent de atacuri vehemente ale liberalilor, social-democratilor si sindicalistilor. Iar odata retrimisa la parlament, legea ar fi fost votata exact in aceeasi forma, din aceleasi motive electorale care au dus la votul initial. Judecand obiectiv, „partida prezidentiala“ nu avea alta varianta decat sa se suie pe valul revendicarilor bugetarilor, rupand astfel monopolul pesedist asupra lor si sa arate cu degetul la excesele salariale si la clientelismul guvernului liberal.
Pe acest fond, protestele sindicale pot avea doi castigatori – PSD si PD-L, care cresc simultan in sondaje – si un perdant – PNL. Este ciudat ca sindicatele, fief al social-democratilor, pot juca in favoarea adversarilor acestora, devenind arma care, in loc sa omoare adversarul, le explodeaza in fata. Situatia pare, insa, sa le fi scapat de sub control pesedistilor, care incearca sa le contracareze: liderul CNSRL Fratia, pesedistul Marius Petcu, sustine protestele doar cu o jumatate de gura; conducerea Cartel Alfa ezita, iar politicienii PSD incep sa se intrebe daca este corect ca salarizarea bugetarilor sa fie singura tema de campanie, cum se intreba vineri la Realitatea TV insasi Ecaterina Andronescu, despre care credeam ca este La Pasionaria bunastarii cadrelor didactice.
Ecuatia politico-sindicala s-a complicat dupa ce PD-L a depus motiunea de cenzura la adresa guvernului Tariceanu. Mircea Geoana a reactionat imediat anuntand ca PSD nu va vota motiunea si va sustine, in schimb, respingerea de catre parlament a ordonantei guvernamentale care anuleaza practic maririle salariale pentru profesori. Argumentatia sa a fost demontata de Vasile Blaga, care a demonstrat ca, imediat dupa votul din parlament, guvernul poate emite o noua ordonanta pe care parlamentarii nu vor mai avea timp s-o anuleze inainte de alegeri. Putem spune asadar ca, fortand PSD sa sustina implicit guvernul Tariceanu, PD-L si-a atins obiectivul politic de a demasca alianta dintre cele doua partide si ipocrizia social-democratilor, interesati mai degraba de capitalul de imagine pe care-l conferea votul din 30 septembrie decat de bunastarea cadrelor didactice.
Chiar si asa, insa, PD-L nu poate conta pe sprijinul total al liderilor sindicali, care sunt arondati PSD si striga sus si tare ca nu doresc ca protestele sindicale sa fie exploatate politic. Pe de alta parte, majoritatea bugetarilor voteaza traditional cu stanga, ceea ce face ca PD-L sa nu poata conta in totalitate pe voturile grevistilor. Oricum, insa, jocurile sunt facute, iar PD-L nu putea juca altfel. Marele maestru al combinatiilor a fost din nou PSD, care a declansat toata controversa si a dictat indirect atitudinea celorlalte partide. In aceeasi logica, cel mai mare adversar al social-democratilor, la ora actuala, este presedintele Basescu, pentru ca doar el poate cuceri inimile bugetarilor in prag de alegeri. Iata de ce se si lupta din rasputeri s-o faca, sustinand fara rezerve revendicarile sindicalistilor.
In consecinta, nimic nu este decis, rezultatul alegerilor este greu de prevazut, iar combinatiile postelectorale sunt inca si mai incerte. Sigura este doar ruleta romaneasca: jocurile pentru campanie sunt facute, nimic nu mai merge in aceasta tara si in orice moment ne putem impusca in cap, pentru ca, oricum am vota, pistolul este in mana politicienilor.