Pe aceeași temă
„Lemnul“ din care e făcută natura umană este, vorba lui Kant, strâmb. Când primeşti bani mulţi de la un patron pe care oricum l-ai slujit în genunchi de ani de zile, e foarte greu să-i spui „nu“ când e la greu.
Aţi ghicit, patronul e „mogulul“ de presă Sorin Ovidiu Vântu, arestat săptămâna trecută şi acuzat de a-l fi ajutat sistematic pe mâna lui dreaptă de la FNI, Nicolae Popa, să supravieţuiască în Indonezia, la adăpost de justiţia română, care îl condamnase definitiv la 15 ani de închisoare în afacerea FNI. Iar „lemnul putred“ e al celor care, de zile întregi, s-au perindat la Realitatea TV, vociferând că acest om, despre care se crede cu mult temei că a făcut o uriaşă avere pe seama a sute de mii de naivi păgubiţi, e o victimă a lui Băsescu.
În decembrie anul trecut, chiar între cele două tururi de scrutin prezidenţiale, Nicolae Popa, urmărit prin Interpol, a fost arestat în Indonezia. Aflând, Geoană a dat fuga noaptea la Vântu să-l asigure că, dacă va câştiga alegerile – ceea ce la acel moment părea foarte probabil –, arestarea lui Nicolae Popa nu va avea urmări în România. Vântu exulta. Ca şi Patriciu de altminteri, lucra deja de câteva săptămâni cu garda jos: nu numai că îi trimitea în continuare bani lui Popa, dându-i posibilitatea să trăiască îndestulat la Jakarta, dar vorbea fără fereală la telefon cu el. Nu se mai temea că va fi ascultat – ceea ce era –, convins fiind că Băsescu e deja terminat şi că, de luni (lunea de după alegeri) „toată lumea se pupă pe gingii cu toată lumea“. Nu s-a întâmplat aşa. Istoria şi-a bătut joc de „mogulul“ înfumurat, care se credea invincibil şi se pregătea, prin marionetele sale politice, să ia puterea efectivă în stat. Sărmanul Geoană a pierdut – în mare măsură, tocmai pentru că s-a aflat că a fost noaptea la Vântu. Ancheta a continuat, s-au strâns probe de natură bancară şi, în fine, la sfârşitul lui august, preşedintele Indoneziei a semnat decretul de extrădare pentru Nicolae Popa. Iar Vântu, împotriva căruia se strânseseră deja probe din ascultarea (legală, permisă de un judecător) a convorbirilor sale telefonice cu Popa, cât şi de natură bancară, a fost arestat, fiind învinuit de „favorizarea infractorului“.
Atunci s-a dezlănţuit dezmăţul mediatic la televiziunile mogulilor. Invitaţi importanţi şi angajaţi permanent au renunţat, fără ezitare, nu numai la orice etică profesională, dar au părut că şi-au pierdut şi orice brumă de inteligenţă. Să dăm nume? Istoria – dacă tot am invocat-o – va trebui să consemneze la capitolul nemernicie prestaţiile unui Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chirieac, Mircea Dinescu, Adrian Ursu, Victor Alistar, Cornel Nistorescu, Doru Buşcu, Adrian Păunescu, pentru a nu mai vorbi despre inşi precum Dan Diaconescu, Norica Nicolai etc. Şi să nu uităm, desigur, de Emil Hurezeanu, un intelectual fin şi un comentator de valoare, devenit şeful echipei de sabotare a justiţiei, în dispreţul principiilor pe care le-a apărat odinioară la Europa Liberă.
Să dăm fraze? Cred că mai mult decât orice stupiditate debitată de CTP, Chirieac sau Bolcaş, merită de reţinut această vorbă de aur a lui Mircea Dinescu, disidentul anticeauşist de odinioară, devenit, ce-i drept, boier mare de Cetate. Dinescu a explicat astfel motivul pentru care îl vizitează des pe Vântu: „Întâmplător, este un mare intelectual!“.
Să dăm teme invocate? Sunt banalizate: Băsescu dictatorul. Băsescu-Putin. Vântu e Gusinski al nostru. (Gusinski nu a fost extrădat de Spania la cererea Rusiei.) Băsescu e crud şi vrea să se răzbune pentru că e criticat în mod justificat la Realitatea TV (chiar şi pe un câine rănit uşor, din eroare, cu un glonţ de cauciuc de un poliţist la descinderea la casa lui Vântu, deoarece, în fapt, era dezlegat şi lătra ameninţător). Regimul e la strâmtoare şi încearcă să găsescă un ţap ispăşitor. Diversiune a serviciilor din mâna lui Băsescu. Stat poliţienesc. Încălcare a drepturilor omului, prin abuzul poliţiei împotriva căţelului. Politizare a justiţiei. Utilizare abuzivă a stenogramelor convorbirilor telefonice. Prejudicierea dreptului la imagine. Încercare de a sugruma presa defavorabilă puterii, presă care primeşte din partea lui Vântu, la despărţire, următoarea recomandare, demnă de un Ştefan cel Mare redivivus: „Nu închinaţi nimănui Realitatea TV!“. Aproape nu mai merită de adăugat că niciuna dintre aceste acuzaţii nu a fost în niciun fel dovedită sau măcar făcută plauzibilă şi că stenogramele, a căror autenticitate nimeni nu a negat-o, par să ateste că Vântu – cum spunea chiar el – îl „întreţinea“ pe Popa în Indonezia, fiind chiar presat de acesta să o facă. Şi mai că nu merită de amintit că a pleda pentru cel care te plăteşte împotriva justiţiei nu e jurnalism, ci mercenariat sordid.
Opinia publică rămâne, desigur, sceptică, după cazurile Becali, Dan Diaconescu etc., cunoscând corupţia magistraţilor şi, în general, capacitatea sistemului judiciar românesc de a tergiversa la nesfârşit judecarea cazurilor sensibile.
Mă despart însă de o poziţie precum cea care urmează: în România liberă, după ce arăta că nu este vorba despre o arestare politică, editorialistul (Cristian Câmpeanu) scria, referitor la „războiul declanşat de Băsescu împotriva sistemului şticăloşitţ“, că, „dacă ar fi să pariem, cel mai sigur ar fi să pariem pe sistem“. Dimpotrivă, deşi victoria acestuia este deocamdată mai probabilă, cred că raţional este să nu pariem pe sistem. Fiindcă, dacă vom paria împotriva sistemului, în caz de succes, vom câştiga potul cel mare, în vreme ce, în caz de pierdere, nu prea mai avem de fapt ce pierde.
Iar între timp, să nu uităm de gunoiul verbal produs zilele acestea. Şi să-i ţinem minte şi pe cei care l-au gunoit peste noi. //
