Pe aceeași temă
Ar fi trebuit să fie o săptămână luminată, căci a început cu lumina Învierii, dar, pentru cei care s-au lăsat ispitiţi de spectacolul politic, s-a înfăţişat ca încă un interval de timp tulburat de distrugătoare patimi şi metehne omeneşti, mai vechi şi mai noi.
Nici nu putea fi altfel, de vreme ce aproape toată săptămâna a fost vorba de justiţie – importantă redută a intereselor de castă şi politico-economice, în care s-a concentrat esenţa racilelor sistemului politic şi administrativ postdecembrist. O redută pe care preşedintele Băsescu o ameninţă – poate fără să vrea – cu eforturile sale de a scoate România de sub monitorizarea UE la capitolul justiţie şi anticorupţie.
S-o fi gândind şeful statului la campania sa prezidenţială, pentru care are nevoie de un succes, dar sigur se gândeşte şi la faptul că un raport negativ în iunie ar duce la blocarea unor fonduri europene pentru România, acesta fiind singurul mijloc de presiune la îndemâna instituţiilor europene, exasperate de reticenţa breslei magistraţilor şi a clasei politice româneşti faţă de cerinţele statului de drept. De altfel, într-o rezoluţie a Parlamentului European de săptămâna trecută, se exprimă chiar sprijin pentru iniţiativa Comisiei Europene de a suspenda fondurile pentru România şi Bulgaria din cauza lipsei de încredere în mecanismele de gestionare a acestor fonduri şi în mecanismul de verificare şi cooperare al CE cu privire la reforma justiţiei şi lupta anticorupţie din cele două ţări.
Încercând aşadar să ofere măcar o singură realizare concretă Comisiei Europene, preşedintele a încercat încă de la începutul anului să accelereze procesul de adoptare a codurilor civil şi penal şi a codurilor de procedură aferente. Dacă disputa politică din interiorul coaliţiei a fost tranşată, miercuri, prin decizia de a adopta codurile civil şi respectiv penal la 15 mai şi a codurilor de procedură până în toamnă, disputa cu cele 22 de ONG reunite în coaliţia „Opriţi codurile“ a dus la o ciocnire pe 22 aprilie, când ONG-iştii s-au dus la Cotroceni pentru a-i cere preşedintelui să oprească procesul legislativ în curs, pe motiv că nu a existat o dezbatere publică suficient de amplă pe tema celor patru coduri. Reprezentanţii ONG au refuzat să ofere o listă de amendamente cerută de preşedinte, pe motiv că esenţială este oprirea discutării şi adoptării acestora în parlament.
În concluzie, la Cotroceni a avut loc un dialog al surzilor, fiecare rămânând ferm pe poziţie: reprezentanţii ONG decişi să nu participe la lucrările comisiei parlamentare care discută codurile, deşi preşedintele le oferise această posibilitate, iar preşedintele insistând asupra necesităţii modificării acestor coduri, care sunt practic cele din 1968. Ca demers de PR, probabil că refuzul invitaţiei preşedintelui de către coaliţia „Opriţi codurile“ a fost neinspirat, căci publicul larg se va întreba de ce refuză specialiştii societăţii civile să participe la remedierea deficienţelor pe care ei înşişi le-au semnalat în proiectele de coduri propuse de Ministerul Justiţiei. Ce să spunem? Codurile trebuie într-adevăr modificate, dar nu oricum, iar textele propuse de minister sunt de-a dreptul periculoase.
Asigurările domnului Victor Ponta, cu privire la calitatea amendamentelor adoptate în ultimele zile, nu ne pot convinge, pentru că parlamentarii români au produs până acum, de regulă, amendamente contrare interesului public. Totodată, nu putem evita impresia că, din nou, adoptăm legi esenţiale în mod pompieristic, sub presiunea timpului şi a instituţiilor internaţionale, căci altfel suntem incapabili să reformăm ceva în această ţară. De aceea ne ies nouă reformele prost.
Mai grav este că, după ce am asistat la modul în care a decis justiţia eliberarea din arest a lui Gigi Becali în Vinerea Mare, suntem tentaţi să ne întrebăm dacă este cazul să ne dorim într-adevăr ieşirea de sub monitorizarea UE. Nu este vorba, aici, de vinovăţia sau nevinovăţia latifundiarului din Pipera, ci de impresia dezastruoasă pe care a lăsat-o decizia celor doi judecători care au aprobat eliberarea – căci al treilea membru al completului a făcut opinie separată. Cum se spune în America, nu este important doar să se facă dreptate, ci ca oamenii să vadă că se face dreptate. Or, publicul a văzut că, deşi două complete de judecată au decis că Gigi Becali trebuie să rămână în arest, s-a găsit, până la urmă, un al treilea complet care să le răstoarne decizia, ceea ce poate justifica concluzia că, dacă eşti persoană importantă şi cu bani, găseşti până la urmă şi o instanţă înţelegătoare.
Îndoielile la adresa corectitudinii justiţiei vor fi susţinute apoi şi de autosesizarea CSM în privinţa faptului că dosarul magnatului a fost soluţionat de altă instanţă decât cea care era de serviciu în ziua respectivă. Este clar că magistraţii independenţi nu alcătuiesc (încă?) o masă critică în România. Aşadar, dacă vom ieşi de sub monitorizarea UE (ceea ce nu este deloc sigur), oare vom mai avea vreo şansă de a vedea o reformă reală a justiţiei româneşti?
Probabil că nu, cum nici de o reformă a clasei politice nu vom putea vorbi, atâta vreme cât personaje ca Gigi Becali sunt propulsate de trusturile media private într-un prim-plan nemeritat. Nu degeaba le-a mulţumit Becali trusturilor lui Vântu şi Voiculescu în momentul eliberării şi tot el le-a cerut apoi ziariştilor să fie în permanenţă prezenţi în faţa casei sale, ca nu cumva, vezi Doamne, să-i însceneze duşmanii un incident care ar justifica întoarcerea sa în arest. În tot cazul, neînfricatul „războinic al luminii“ s-a dovedit, pe de o parte, destul de speriat de experienţa celor două săptămâni în detenţie şi, pe de altă parte, uşor de manipulat de mentorii săi politici: imediat după eliberare, a declarat că arestarea sa nu a fost o lucrătură politică, pentru ca apoi să declare că ea nu ar fi fost posibilă fără aprobarea lui Traian Băsescu, iar pe 23 aprilie să joace rolul unui om terorizat de preşedinte, declarând patetic: „Toate referirile mele şi toate declaraţiile mele legate de Traian Băsescu au fost declaraţii politice, ca om politic, pentru că eu nu mai vreau să îmi mai risc libertatea“.
Atât de terorizat era însă domnul Becali încât nu a ezitat să spună că procurorul Amariei i-ar fi propus un târg legat de schimbul de terenuri cu MApN. Scăpare involuntară sau abilă tentativă de compromitere a procurorului care i-a instrumentat dosarul? Nu vom şti desigur prea curând care au fost culisele cazului Becali – dar desluşim păienjenişul reţelelor care leagă politicienii de lumea interlopă şi de unii reprezentanţi ai poliţiei şi ai justiţiei. Suspectăm că UE nu va reuşi să le demonteze – poate doar dacă cere ajutorul FBI şi are foarte multă răbdare.
