Pe aceeași temă
Un exercițiu care viza scrierea corectă a fost rezolvat integral și corect de doar 6% dintre elevi, la proba de Limba română – Evaluarea Națională 2022, pe când, la proba de Matematică, doar 15% au rezolvat corect calculul 10+10:10, în cazul elevilor ale căror lucrări au fost evaluate digitalizat, anul acesta, în cadrul unui proiect-pilot, a anunțat, joi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
El a prezentat, pe baza datelor culese în urma evaluării digitalizate, subiectele care au ridicat cele mai puține probleme, respectiv cele mai multe dificultăți elevilor la probele de Limba română și Matematică.
“Am putut să identificăm aceste greșeli tipice pentru a ști pe ce trebuie să insistăm, să recomandăm profesorilor pe ce trebuie să insistăm. O să avem o analiză la nivel de județ și la nivel de școală cu frecvența acestor greșeli. Dar toate aceste lucruri le vom putea face dacă vom reuși să extindem evaluarea digitală la nivel național anul viitor și avem în vedere și susținerea digitală, nu numai evaluarea digitală a acestor probe”, a spus ministrul.
Amintim că, potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale absolvenților de clasa a VIII-a din județul Dâmbovița au fost evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an (pentru examenul de bacalaureat această pilotare s-a desfășurat în județul Călărași).