Pe aceeași temă
Ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministrului Afacerilor Interne pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașurile de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase pe durata stării de alertă a fost publicat vineri noapte în Monitorul Oficial.
Doar 16 persoane pot lua parte la ceremonii religioase private, precum nunți, botezuri, înmormântări.
De asemenea, documentul prevede că obiectele de cult care intră în contact cu credincioșii se vor dezinfecta după fiecare utilizare. De data aceasta a fost luată în considerare poziția BOR și s-a renunțat la impunerea lingurinței și paharului de unică folosință pentru Împărtășanie. După cum spunea purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, „problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”.
Potrivit ordinului, în biserici credincioșii trebuie să păstreze o distanță de cel puţin doi metri față de o altă persoană şi să poarte mască de protecţie.
Regulile privind accesul în biserici și desfășurarea slujbelor:
Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locurile unde se organizează slujbe cu caracter privat se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 metri între persoane
Nu se va permite accesul credincioșilor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree)
La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios
Se vor plasa, în loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se desfășoară slujbe cu caracter privat.
Activitățile religioase în interiorul lăcașului de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se desfășoară cu participarea unui număr de maximum 16 persoane
În interiorul lăcașelor de cult și în locațiile unde se desfășoară slujbe cu caracter privat este obligatorie purtarea măștii
Slujbele care se vor oficia de către personalul de cult în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 metri între persoane
Slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice
Măsuri sanitare:
În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare
Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune).
Poziția BOR referitoare la măsurile impuse prin ordin
Biserica Ortodoxă transmite că „îndrumările” sale bisericești pentru starea de alertă rămân „perfect valabile" și în contextul publicării Ordinului privind activitatea în biserici în perioada stării de alertă. Potirul, discul, steluţa şi linguriţa se curăţă înainte și după folosire, susține Biserica, subliniind că „folosirea linguriței comune la împărtășire nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox". Modalitatea de împărtășire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii și discernământului duhovnicesc, mai arată BOR.
Biserica Ortodoxă a transmis, sâmbătă, după publicarea Ordinului Ministerului Sănătății și Ministerului de Interne referitor la măsurile sanitare pentru desfășurarea activității religioase că acesta este adresat în mod egal tuturor cultelor religioase din România. Textul referitor la folosirea obiectelor de cult cu care credincioșii din varii religii intră în contact în cadrul ritualurilor este unul general, realist gândit în cheia firească a neutralității religioase care definește relația democratică a Statului român cu toate cultele din România, spune BOR.
Comunicatul BOR:
„Ordinul Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne referitor la măsurile sanitare specifice pentru desfășurarea activității religioase în contextul pandemiei este adresat în mod egal tuturor cultelor religioase din România.
Textul referitor la folosirea obiectelor de cult cu care credincioșii din varii religii intră în contact în cadrul ritualurilor este unul general, realist gândit în cheia firească a neutralității religioase care definește relația democratică a Statului român cu toate cultele din România.
Măsurile sanitare specifice menționate în Ordin cu privire la obiectele de cult sunt următoarele:
În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare.
Se vor dezinfecta periodic, o dată la patru ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse.
Respectivele „obiecte de cult” menționate la punctul 1. sunt acelea pe care unii credincioși le ating în semn de venerație față de Dumnezeu, față de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc), sau față de prezența sacrului în obiecte semnificante religios în spațiul credinței oamenilor din toate cultele și religiile.
În cazul Bisericii Ortodoxe, aceasta a transmis public „Îndrumările” sale bisericești pentru starea de alertă în data de 14 mai. Aceste îndrumări amănunțite rămân perfect valabile și în contextul recent publicatului Ordin, precum și în deplină consonanță cu măsurile sanitare specificate de acesta.
Concret, obiectele de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă) se curăţă(!) înainte de folosire şi după folosirea acestora.
Reamintim că în practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox.
Recent, două instanțe judecătorești din Constanța și Cluj au confirmat că nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care „să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase”, că „împărtășirea mai multor persoane cu aceeași linguriță nu a condus la îmbolnăvirea vreunei persoane cu coronavirusul SARS-CoV-2” și că nici au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul celor două Arhiepiscopii vizate de această cercetare.
Cu toate acestea, întrucât Biserica Ortodoxă a perceput realist și înțelegător frământarea, îngrijorarea unor credincioși și teama autorităților care gândesc inevitabil în termeni seculari, nu religioși, modalități de protejare a populației, Patriarhia Română a comunicat recent decizia Sfântului Sinod, aceea ca „împărtășirea comună” din timpul Sfintei Liturghii să se amâne o foarte scurtă perioadă de timp pentru consultarea cu celelalte Biserici Ortodoxe pe tema modalității împărtășirii credincioșilor în contextul unei pandemii, împărtășire care s-a făcut și se va face totdeauna „dintr-o singură pâine” și „dintr-un singur pahar al binecuvântării”.
Așadar, modalitatea de împărtășire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii și discernământului duhovnicesc.
În același timp există permanent posibilitatea „împărtășirii individuale” a tuturor credincioșilor după Sfânta Liturghie sau în orice altă zi decisă de preotul duhovnic.
Îndrumările sanitare comunicate și respectate de Biserică în legătură cu folosirea spațiului ei liturgic sunt următoarele:
La intrare şi ieșire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.
La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.
La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.
În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar. Evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se poate arăta printr-o închinăciune, însoțită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot printr-un gest de înclinare a capului".