Pe aceeași temă
Prin aceeași metodă vor fi aleși și învățătorii, iar "lista de copii" pentru un anumit cadru didactic va deveni istorie, susțin inspectorii școlari, citați de Digi 24.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a găsit o metodă ca să elimine listele de copii pentru o anumită învățătoare și, implicit, nemulțumirile părinților.
Astfel, clasele de pregătitoare ar urma să fie formate după ce elevii vor fi repartizați în ordine alfabetică sau prin tragere la sorți „în ședință publică organizată de unitatea de învățământ”.
Și repartizarea învățătoarelor se va face tot prin tragere la sorți, pentru ca părinții să nu se mai înghesuie, toți, la cel mai bun dascăl al școlii și nici învățătoarele să nu își mai aleagă elevii după bunul plac.
ISMB promite că această măsură, ce va fi elaborată prin Consiliul de Administrație, va stopa suprapopularea la anumite clase, riscurile de segregare și discriminare a elevilor, dar și a cadrelor didactice.
Modelul există deja în Timiș, unde repartizarea copiilor în ordine alfabetică la clasele pregătitoare se face după noile reguli, de patru ani.
Inspectoratul școlar județean a decis implementarea acestei măsuri după ce Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a amendat, în 2016, un liceu din Timișoara, dar și Inspectoratul Școlar Județean Timiș, pentru că cele două instituții au aplicat criterii discriminatorii la înscrierea copiilor în școală.
Aura Codruţa Danielescu, reprezentant al ISJ Timiş, a explicat la Digi24 că, înainte cu un an ca sistemul să fie aplicat efectiv, au avut loc consultări cu educatoarele, învăţătoarele şi directorii şcolilor.
Părerile au fost împărţite, iar noile reguli au fost destul de greu de primit şi de acceptat, a spus Danielescu. Ea a adăugat că a existat un grad de reticenţă, în primul an a fost mai greu, dar din al doilea lucrurile au funcţionat foarte bine.