Pe aceeași temă
Nu merita sa acorzi timp de lectura unei carti aflate sub limitele decentei stiintifice si nici sa-i oferi spatiu tipografic pentru a spune si demonstra cititorilor cat este de proasta. A o ignora este cea mai buna solutie. In cazul de fata insa trebuie facuta o exceptie pentru ca titlul ascunde nu numai o “lucrare lexicografica” penibila, ci si o stupida incercare de a manipula un public presupus suficient de incult pentru a nu cunoaste realitatea mascata prin fraze, unele patetic-patriotarde, altele scrise intr-un limbaj suburban, de un autor cu mentalitati anacronice, antieuropene.
Cine este autorul cartii?
Dictionarul moldovenesc-romanesc este semnat de Vasile Stati - filolog, etnolog, istoric, absolvent al unor institute de invatamant superior din Chisinau si Moscova, membru in numeroase comitete si comisii, pentru care cartea de fata reprezinta “incununarea unor preocupari stiintifice de-a lungul catorva decenii”.
Daca nu as fi citit toate acestea pe coperta a IV-a a cartii, dupa continut as fi crezut ca este lucrarea unui diletant veleitar si exaltat, autor intamplator si conjunctural, sau a unui incepator inconsecvent si neatent, cu orizont lingvistic redus, care nu a avut timp suficient sa invete principiile lexicologiei/lexicografiei moderne, avantandu-se nonsalant, fara cunostinte suficiente, in domeniul etimologiei, gramaticii, semanticii, romanisticii, folcloristicii, literaturii. Un debutant, care nu si-a format inca deprinderi de redactare in registrul stiintific academic, cu un repertoriu sarac de comportamente verbale si cu abilitati limitate de comunicare in scris. Ipoteza mea se infirma (nu-i asa?) cand pe aceeasi coperta vad numele autorului inclus intr-o serie de “dascali notorii”, elogiat prin citate insumand sapte randuri.
Ma gandesc atunci ca aceasta carte este o comanda politica, scrisa in pripa si cu zaduf, numai ca si aceasta pista se dovedeste falsa (nu-i asa?) cand citesc in Cuvantul inainte despre “democratizarea si pluralismul politic, deschiderea larga a Moldovei catre lumea europeana” (p. 3).
Nu-mi ramane decat sa dau curs invitatiei respectuoase a colegiului redactional de a face observatii “principiale si (...) binevoitoare” (p. 3). Deci, stimat colegiu redactional, anonim si umilit prin absenta numelor dumneavoastra fie de pe coperta (daca sunteti coautori), fie din caseta redactionala (daca sunteti redactori)…
Ce este “limba moldoveneasca”?
Ceea ce lingvistii numesc romana vorbita ca limba oficiala in Romania si romana vorbita in Republica Moldova (republica sovietica intre 1940-1990, stat independent din 1991) Vasile Stati prefera sa numeasca “limba romaneasca”, respectiv “limba moldoveneasca”, imprumutand, pentru cea din urma varietate, sintagma propusa de I.V. Stalin.
Sintagma, ideologizata si politizata, a fost impusa de Stalin in mod dictatorial, pentru a servi unui discurs totalitar, prin care s-a dorit construirea si legitimarea unei identitati artificial create, prin negarea violenta a identitatii istorice.
In prezent, sintagma “limba moldoveneasca” este un nume conventional, stipulat de puterea de la Chisinau prin Constitutie, pentru a marca, si in plan simbolic, actuala realitate politica: existenta a doua state diferite - Romania si Republica Moldova. Insa incarcatura politic-ideologica a sintagmei staliniste s-a schimbat banuiesc: in momentul inventarii ei, R.S.S. Moldoveneasca facea parte dintr-un stat comunist totalitar, azi Republica Moldova este un stat independent, democratic; atunci, nu si acum sper, era un tabu politic afirmatia “Uniunea Sovietica a anexat mai multe teritorii din statele vecine, printre care Basarabia si Bucovina”.
Se pare insa ca Vasile Stati nu a inteles nici semnificatia de ieri, nici pe cea de azi a sintagmei: domnia sa vrea sa legitimeze cu argumente lingvistice numele conventional dat, din ratiuni exclusiv politice, unei varietati teritoriale a limbii romane. Ceea ce I.V. Stalin nu si-a propus sa faca niciodata, in anul 2003 face domnul Vasile Stati si crede sincer (?) ca a gasit argumente istorice, etnografice, literare, lingvistice pentru a considera sintagma “limba moldoveneasca”, mai mult decat un nume conventional, o realitate de fapt.
Toate argumentele pe care le aduce insa demonstreaza exact opusul: ca limba vorbita de moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului este aceeasi, martora a unei istorii si literaturi comune, iar actuala frontiera dintre cele doua state este strict politica, nu lingvistica. Situatia in care aceeasi limba se vorbeste in state diferite nu este unica: de pilda, limba engleza se vorbeste ca limba oficiala in Marea Britanie, in SUA, in Canada, in Australia etc.; limba franceza in Franta, Canada, Belgia, Luxemburg, Mali etc.; spaniola in Spania si Mexic; portugheza in Portugalia si Brazilia etc. Identitatea politica si culturala a acestor state nu se simte amenintata de faptul ca locuitorii lor vorbesc aceeasi limba cu locuitorii altor state. Ar fi fost deci indicat ca domnul Stati sa studieze mult mai atent documentele Uniunii Europene asupra drepturilor lingvistice ale omului, inainte de a le cita inexact, doar pentru a da greutate afirmatiilor domniei sale.
Prin accentele sale totalitare, expansioniste si revizioniste, discursul lui Vasile Stati este evident in contradictie cu stiinta si, probabil, cu discursul politic al puterii de la Chisinau. Adept al conceptiei anacronice conform careia limba unui popor se confunda cu statul, autorul forteaza interpretarea intr-un discurs antieuropean. Alteori face afirmatii cu grave implicatii politice: “Doar lingvonimul limba moldoveneasca nu pericliteaza unitatea de nezdruncinat a poporului romanesc, nu contribuie la procesul de federalizare a statului romanesc”. Protocronismul ia diverse forme de expresie: plasarea Mioritei in secolele XIII-XIV, citarea tendentioasa a unor versuri (“Limba noastra cea moldava-i /Mama limbii romanesti”). Daca nu cumva autorul foloseste termenul etnic rom/tigan cu conotatii peiorative, atunci imi ramane neclar sensul “bancului” (!!) de la p. 14, despre romanii romi sau romii romani; nu inteleg nici afirmatia de la p. 9 “fonetistii, etnopsihologii, fizionomistii (...), pornind de la etimonul rom -, de la un numar impunator de cuvinte romani (tiganesti) in DEX, de la tenul smolitel al traitorilor dintre Carpatii Meridionali si Dunare, au mai mult decat suficiente motive pentru a tiraja: roman - 1. Rom (originar din Valahia); 2. spec. Nume ce-si dau romii din Valahia; valah”. Caut in dictionar sa ma lamuresc, dar roman nu este glosat, si nici Romania, cum ar trebui, in logica autorului. La valah citesc cu stupoare “Nume al populatiei de baza a Valahiei (Ungrovalahiei); roman din 1866”, iar la valah “De origine valaha, din Valahia (azi Romania)”.
Ce contine “dictionarul”?
Vasile Stati crede ca a demonstrat prin aceasta carte ca exista doua limbi romanice distincte: limba “romaneasca” si “limba moldoveneasca”, intre care exista diferente de ordin lexical. Nu se poate insa demonstra ca doua manifestari lingvistice sunt limbi distincte deoarece difera prin “vreo 19.000 de cuvinte si forme” (veti vedea imediat ca nici macar atatea nu sunt!). Conform principiilor dialectologiei, diferente nerelevante din sfere periferice ale vocabularului nu pot constitui argumente in acest sens; criteriile decisive privesc originea limbii, structura gramaticala (morfologia, sintaxa), structura lexicala, structura fonetica, structura stilistica, intelegerea reciproca intre membrii comunitatilor respective, pe care autorul insusi le afirma cu convingere: “comunitatea originii, fondului lexical peren si a structurii gramaticale”, “calitatea lor suprema comuna - de a ramane reciproc inteligibile” (p. 12). Dintr-un citat incomplet de la p. 5 deduc ca autorul confunda conceptul de limbi diferite cu cel de “specific moldovenesc lingvistic” si de aici dezvolta o intreaga teorie, cu risipa de cuvinte nepotrivite, avand impresia ca cineva ar nega diferentele de ordin lexical sau fonetic dintre subdialectele limbii romane. De asemenea, V.S. nu face distinctie intre limba literara (aspectul ingrijit, normat al limbii intr-o anumita perioada din dezvoltarea sa) si limba literaturii (limba operelor literare). Este strain de ideea de evolutie a limbii, caci se cantoneaza in exemple din limba secolelor XVI, XVII, XVIII, XIX pentru a descrie fenomene din limba secolului XXI. Confunda aspecte particulare ale dialectelor muntean si moldovean cu procesul constituirii normei unice supradialectale a romanei literare, dand citate a caror semnificatie nu a inteles-o. Ridica la rang de principiu al dialectologiei stiintifice reflectii despre limba ale cronicarilor de secol XVII, nu intelege metafore din textele literare, atribuind figurilor de stil sensuri denotative, stiintifice; foloseste citate din critici literari romani, a caror semnificatie o deturneaza spre interpretari personale incorecte si incoerente. Nu distinge intre conceptele lingvistice de arhaism, regionalism, popular, familiar, deci speculeaza nestiintific pe marginea lor. Nu stapaneste concepte cum ar fi fond lexical principal, masa vocabularului, vocabular reprezentativ. Nu stie sa citeasca o harta dialectala, cea intocmita de Em. Petrovici, care in fapt ii infirma teoria, nu i-o sustine; neintelegand conceptul de parlers type moldave, adica tocmai varietati lingvistice ale subdialectului moldovean, intervine in harta originara si scrie pe zona dintre Cernauti-Cluj-Galati-Tiraspol “limba moldoveneasca” (!). In fapt, lucrarea publicata este un glosar de termeni care pune in evidenta, in mod haotic, nesistematic, cateva fenomene nedisociate de autor, suprapuse si in textul propriu-zis si in discursul confuz care il preceda: a) diferentele dintre limba romana literara actuala si unul dintre subdialectele ei (subdialectul moldovean vorbit pe teritoriul actual al Romaniei); b) evolutia in timp a subdialectului moldovean de pe ambele maluri ale Prutului - din Moldova istorica - paralel cu modificarile geopolitice de-a lungul secolelor; c) in particular, evolutia lexicala diferita a subdialectului moldovean al limbii romane de dincoace si de dincolo de Prut in contextul geopolitic creat o data cu anexarea Basarabiei la Uniunea Sovietica; d) atestari ale particularitatilor subdialectului moldovean in limba scriitorilor din diverse epoci; e) contributia scriitorilor moldoveni, alaturi de cei munteni sau ardeleni, la constituirea normelor limbii romane literare.
De ce nu este aceasta carte un dictionar bilingv?
Pentru ca pune de o parte si de alta a cratimei cuvintele moldovenesc-romanesc, V.S. crede ca a scris un dictionar bilingv. Inainte de a se apuca de asa ceva insa, autorul ar fi trebuit sa invete principii teoretice de dialectologie, lexicologie, lexicografie.
Cuvintele din stanga paginii de dictionar, adica intrarile in dictionar, ar fi trebuit sa fie, conform intentiei autorului, cuvinte in “limba moldoveneasca”. In fapt, sunt amestecate haotic: cuvinte existente in limba romana literara (seva, sicriu), arhaisme lexicale sau semantice in limba romana actuala (colb, condei, comisar, dadaca), neologisme (aciform, bancnota), regionalisme cu circulatie mai larga in romana actuala (amu, acioa), altele specifice Basarabiei si Bucovinei (gudzisi, tuhal), cuvinte populare (duduie, acatarii), fonetisme regionale (dumnedzaresti - dumnezeiesti; dipi - dupa, galeata - galeata, saramura - saramura), rusisme (Pasolvon! Invar. Primele cuvinte rusesti pe care le-am insusit. (I. Druta) - Iesi afara! - de notat tehnica gresita de inventariere si glosare simultana).
In partea din dreapta a unui dictionar bilingv trebuie sa apara cuvintele in cea de a doua limba, tinandu-se seama de repartitia lor stilistica (arhaic, popular, argotic, literar, poetic). In cazul de fata, ar fi trebuit sa fie cuvantul in “limba romana”. Astfel, din dictionar aflam ca pentru cuvantul “moldovenesc” bancnota, corespondentul “romanesc” actual este bumasca, pentru adeverinta - zapisca, pentru adapost - acioala, pentru drot - fier de frizat; pentru afacere (necinstita) - bisnita, afara de - basca, boleasnita - boleazna, a aburca - a tovari. Unele cuvinte sunt prost glosate, intre ele aparand diferente semantice (a sfirii - a mocni).
Pe parcurs dictionarul se transforma intr-un dictionar monolingv, explicativ, cu definitii superficiale: Baba-Cloanta - Eroina de povesti; baba-hirca (de observat scrierea inconsecventa cu majuscula/minuscula a substantivului propriu); Baba-Oarba - joc de copii; ei - exclamatie ce exprima indemn, o porunca, o mustrare; Ene - personaj folcloric care simbolizeaza somnul. De altfel, desi titlul dictionarului este Dictionar moldovenesc-romanesc, in caseta redactionala scrie Dictionar moldovenesc explicativ. Greu de spus daca autorul s-a razgandit pe parcurs sau daca nu stie ca dictionarele explicative sunt dictionare monolingve, nu bilingve.
Se pare insa ca V.S. nu cunoaste nici diferenta dintre dictionare monolingve sau bilingve pe de o parte, si dictionare enciclopedice, pe de alta parte. Paginile 179-187 par atasate acolo dintr-un dictionar enciclopedic in care sunt explicati pe larg - si cu greseli -, cu tabele, grafice si harti termeni-concepte precum moldav, moldava, moldavit, Moldova Noua, Moldova Mare, moldovan1, moldovan2, moldovan3, moldovana, moldoveanca, moldovani, Moldovania, moldovanas, moldovancuta etc., Moldovenesc Bir, Moldovenesc (Bir) etc., moldovoantroponimie, etc., moldovonime. Citind veti invata istorie, geografie, literatura… Care va sa zica, Angela Moldovan, Ovidiu Iuliu Moldovan, comisarul Moldovan, studenta mea Irina Moldoveanu, si pe bunica tot Moldovan o chema... pardon, am devenit proustiana, acesta era fluxul memoriei involuntare, inapoi la “dictionarul moldovenesc-romanesc”…
Daca nu e dictionar, atunci ce e?
Cu bunavointa, aceasta lucrare ar putea fi considerata un glosar dialectal (asemenea glosarelor subdialectului muntean, al subdialectului banatean etc.). Un dictionar dialectal prost, care echivaleaza, inconsecvent, termeni din subdialectul moldovean cu termeni din limba romana literara, termeni restransi la zona Basarabiei si Bucovinei cu termeni cand din subdialectul moldovean, cand din limba romana literara. Ar fi un glosar dialectal nefundamentat stiintific, cu greseli grave si multe, de metoda si tehnica lexicografica. Asa se explica de ce la numaratoare autorului i-au iesit “vreo 19.000 de cuvinte si forme”! Cateva exemple. Sunt inregistrate, ca intrari diferite in dictionar - deci cuvinte diferite:
Cu ce scop a fost scrisa cartea?
In absenta unei introduceri continand o expunere de principii, ne vom limita la Expunerea de motive. Aceasta contine multe erori de argumentare, facute cu scopul de a manipula.
Autorul nu distinge cele patru sensuri ale cuvantului limba: cel stiintific, tehnic (idiom), cel de subdialect (ca la Gr. Ureche, M. Costin, D. Cantemir - cand inca dialectologia nu se constituise ca disciplina stiintifica de studiu), cel de stil (cf. sintagma “limba scriitorilor romani”) si cel de popor (ca in citatul dat chiar de autor “sub mainile limbilor necredincioase si pagane” - p. 5). Cele patru sensuri sunt folosite ca sinonime, si incluse in contexte pentru a actualiza sensul dorit de autorul care vrea sa demonstreze ca: (a) limba romana este diferita de limba moldoveneasca; (b) limba moldoveneasca se vorbeste in Moldova istorica (adica in Moldova de pe ambele maluri ale Prutului); (c) Moldova istorica nu apartine Romaniei. Pentru ca nici autorul nu formuleaza explicit concluzia, nu o voi formula nici eu, va las pe dumneavoastra sa va exersati logica. Va vin insa in ajutor cu harta de pe coperta a II-a, harta si mai “cuprinzatoare” de pe coperta I, precum si cu urmatoarele citate: “Limba moldoveneasca in aceasta culegere (Enciclopedia limbilor romanice), declarata stiintifica, este persiflata in ghilimele «moldoveneasca, limba» si insotita de verdictul: «Fals statut si glotonim impropriu, atribuite de legislatia sovietica (probabil, incepand cu Gr. Ureche, M. Costin, D. Cantemir - V. S.) limbii romane»“; “Asa cum se cunoaste o tara a Moldovei, se vorbeste despre un neam al moldovenilor si despre o limba moldoveneasca. De cand? Din vechime pana in zilele noastre. Dictionarul moldovenesc-romanesc confirma acest adevar etnoistoric” (p. 5); “Dictionarul moldovenesc-romanesc confirma radacinile multiseculare ale limbii moldovenesti, divulgand ipocrizia politicianista in ambalaj lingvistic” (p. 6); “Cu atit mai mult ca Dictionarul moldovenesc-romanesc confirma integritatea lingvistica a acestui spatiu istoric moldovenesc” (p. 7); “Masivul lingvistic moldovenesc cuprinde spatiul din stinga Nistrului pina la Cluj, in inima Ardealului” (p. 8). (Toate sublinierile din citate imi apartin, A.S.)
V.S. citeaza trunchiat fara a indica sursele sau indicandu-le incomplet, face afirmatii vagi si generalizari pripite, citeaza ca surse de autoritate numele unor cercetatori nereprezentativi pentru domeniul dialectologiei/lexicografiei bilingve/romanisticii (Franclin Folsom, C. Tanase, “moldovologul american Ch. King, tare bine cotat la romani”), in schimb trece sub tacere numele consacrate in dialectologie si in romanistica, vehiculeaza in mod gratuit nume cu rezonanta in cultura romana (J. Byck, N. Iorga, B.P. Hasdeu, A. Meillet, Alecsandri, Russo, Negruzzi, Eminescu, Creanga, Sadoveanu, Iorgu Iordan, G. Calinescu, G. Ibraileanu etc.) si le plaseaza incoerent in argumentatie, cu citate nerelevante pentru subiectul abordat. Se autocontrazice: dupa ce la p. 10 se aduce ca argument al “nasterii” poeziei Miorita in Moldova faptul ca “expresia” gura de rai nu este inregistrata in dictionarele romanesti (bineinteles, dictionarele explicative nu inregistreaza metafore ca intrari in dictionar - n.m., A.S.), nici “dictionarul” domnului V. Stati nu o inregistreaza.
Cum scrie autorul?
Tonul Expunerii de motive este inadecvat pentru o lucrare cu pretentii stiintifice. Autorul penduleaza incoerent intre stiluri si registre - stiintific, patetic, retoric, bombastic, colocvial, literar-metaforizant, popular-arhaizant-neaos, dar si argotic vulgar -, intre atitudini - sobru-stiintifica, persiflanta, ironica, protestatar-indignata, ipocrita, insinuanta. Cateva citate: “Caracterul peren si individualitatea spiritualitatii moldovenesti rezida in creatia populara a moldovenilor, in dulcea limba moldoveneasca in care sint invesnicite firea moldovenilor, trasaturile lor caracteristice etnopsihologice cu radacini imemoriale” (p. 13). “Romanizarea totala a valorilor si personalitatilor din Republica Moldova, taierea ca-n curechi a cuvintelor si expresiilor moldovenesti a devenit o cauza nationala a lexicografilor romani. Dinsii dau cu oistea-n gard, pardon - in bara fara pic de rusine, fara sa le pese ca ride lumea” (p. 11). “Potrivit tare doctei pareri a acestei autoare, limba moldovenilor, invesnicita de Gr. Ureche, M. Costin, D. Cantemir cu denumirea de limba moldoveneasca, a degradat pina la «subdialect», «glotonim subordonat». Pai!” (p. 11). “Participand la o reuniune la Trieste (noiembrie 2001) prim-ministrul Romaniei, A. Nastase a ramas cracanat, cand a citit pe una din cabinele translatorilor: «limba moldoveneasca» (…). Caldarit de-a binelea, adica debusolat totalmente, seful guvernului romanesc a declarat oficial…” (p. 14). Cateva sintagme amintesc de limba de lemn a epocii totalitare (a dicta, a se amesteca in treburile interne ale Republicii Moldova).
In noianul de erori stiintifice si improprietati de limbaj, par neinsemnate greselile de limba: formulari tautologice si cacofonii (“Faptul ca limba unui popor se identifica cu nationalitatea lui subliniaza caracterul indestructibil al acestei unitati” - p. 6), greseli de ortografie si dezacorduri (“dorind sa-l luminam pe A. Nastase si alti romani de-al de el” - p. 14; “Amintim insa ca in joc e obrazul unui prim-ministru. Al unui stat. Si nu a unui stat ca celelalte. Ci a Romaniei! Se va vedea cat costa.” - p. 14), enunturi aberante, anacolutice, continand non-sensuri: “Limba moldoveneasca dispune de aceleasi caracteristici pe care le au multe idiomuri vorbite de diferite popoare: originea, structura gramaticala, fondul lexical de baza comune, iar in temeiul acestor realitati - inrudire pana la gradul de «reciproc inteligibile»“ (p. 5) “In ciuda realitatii ca atare - multe! - fenomene lingvistice sunt foarte larg raspandite, «privite din perspectiva romanilor» de autorii pomenitei enciclopedii, ele sint nu numai «regionalisme», ci si «neinsemnate»“ (p. 8). O fraza a ramas neterminata, luata din ciornele pe care autorul si-a conceput la repezeala textul: “Limba moldoveneasca este fixata in Clasificarea Zecimala Universala a idiomurilor (sic!) (inclusiv in editia bucuresteana, tradusa din engleza) – instrument de clasificare obligatoriu... s.a.m.d., etc.” (p. 6).
Deci
Impresia generala este cea a unei lucrari cu aparenta stiintifica, incropite in graba din fise ingalbenite si ratacite de multa vreme prin sertare, facute candva de cine stie cine si cu cine stie ce alt scop si folosite acum pentru o rafuiala cu politicieni si lingvisti romani care nu impartasesc ideile autorului/unui grup. Pentru a-si exprima, intr-un pamflet, frustrarea si sentimentele antiromanesti, autorul nu avea insa nevoie de 346 de pagini de text (+14 Expunerea de motive), tiparite in 5.000 de exemplare; un text publicat intr-o gazeta ar fi fost suficient, i-ar fi dat posibilitatea autorului sa-si exprime si opiniile si sentimentele, fara a se compromite stiintific. Fireste, ramane optiunea domniei sale dorinta de a manipula constiinta lingvistica a romanilor care traiesc astazi in Republica Moldova si pozitia actuala a comunitatii stiintifice internationale.
Lingvistic vorbind, Dictionarul moldovenesc-romanesc este o carte fara valoare stiintifica. Politic vorbind, este o incercare primitiva de manipulare. Ar fi important de stiut pozitia fata de ea a puterii de la Chisinau.
