Senatorul Vlad Alexandrescu: USR va ataca la CCR eliminarea taxei radio-tv

Vlad Toma | 28.12.2016

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a anuntat astazi ca partidul sau a votat impotriva respingerii de catre Senatul Romaniei a propunerii de reexaminare a legii prin care se urmareste eliminarea a 102 taxe nefiscale, propunere venita din partea presedintelui Romaniei.

Pe aceeași temă

 

Alexandrescu arata de asemenea ca USR sustine pastrarea taxelor Radio Tv, in timp ce majoritatea PSD-ALDE-UDMR a respins solicitarea Președintelui.

 

Senatorul USR transmite ca partidul sau va ataca la CCR articolul legat de eliminarea taxelor Radio TV, pe temeiul art. 31, alin. 5 din Constituția României care prevede că "Serviciile publice de radio și televiziune sunt autonome".

 

"Grupul parlamentar al senatorilor USR ține să atragă atenția pe această cale că sub pretextul tăierii unor taxe, se aduce o gravă atingere dreptului la informație al cetățeanului, așa cum este el definit în art. 31, îndeosebi la punctul (5), din Constituție, unde se arată expres: (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome... În loc să răspundă doar în fața cetățenilor, Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radio vor trebui să dea socoteală Guvernului și politicienilor, care vor propune, respectiv vor aproba bugetul lor. În condițiile în care politizarea celor două servicii publice este și acum la cote alarmante, crearea unui cadru legal de dependență financiară față de Guvern riscă să le ducă la obediență totală față de Putere...", a declarat Alexandrescu in Senat.

 

El considera ca nu a existat o dezbatere publica serioasa in privinta acestei legi si ca aceasta ignora opiniile profesioniștilor și a asociațiilor non-guvernamentale din domeniul mass-media și este în contradicție cu bunele practici europene. 

 

Senatorul mentioneaza de asemenea faptul ca, in ultimele rapoarte ale Freedom House, "presa din România a primit, în mod constant, cele mai proaste calificative, mai proaste decât cele de la indicatorii corupție, justiție, societate civilă, proces electoral ori guvernanță democratică națională și locală. În fapt, dacă ne-am raporta doar la scorul obținut la capitolul independența presei, România ar risca să fie plasată în rândul țărilor cu tendințe autoritariste! Iar această lege, care scurtează lesa în care oricum sunt ținute serviciile publice de presă din România, nu face decât să agraveze situația."

 

***

 

Presedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea initiata de Liviu Dragnea, presedintele PSD, prin care erau eliminate 102 taxe nefiscale, inclusiv taxa radio-tv.

 

"Nu trebuie sa se renunte fara o discutie calma la taxa radio tv. Aceasta trebuie discutata de noul Parlament. Ramane de vazut ce va decide noul Parlament. Acesta va trimite o noua forma a legii si o voi promulga atunci," a spus atunci Iohannis.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22