Pe aceeași temă
Sesizarea premierului Victor Ponta privind conflictul cu președintele Traian Băsescu legat de implicarea șefului statului în campania electorală a fost respinsă miercuri de Curtea Constituțională a României, potrivit unor surse, citate de Agerpres.
Aceleași surse au precizat că judecătorii au respins sesizarea pe motiv că nu există conflict, iar Traian Băsescu nu e competitor politic.
Această sesizare a fost înregistrată la CC în 6 mai, ca solicitare de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Preşedinte, însă cauzat de implicarea explicită a preşedintelui în campania electorală.
În sesizarea Guvernului se arăta că, prin susţinerea unui anumit partid politic la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European în 2014, respectiv la alegerile parţiale pentru Parlamentul României, sunt încalcate dispoziţiile articolului 80 "Rolul preşedintelui" din Constituţie.
Executivul a solicitat Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii prin care să stabilească în mod clar dacă preşedintele României, în conformitate cu prevederile constituţionale, poate face campanie electorală în favoarea unei formaţiini politice
"Solicit Curţii Constituţionale să analizeze următoarele: să analizeze posibilitatea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinte, să stabilească dacă acest conflict este cauzat de implicarea explicită a preşedintelui în campania electorală, prin susţinerea unui anumit partid politic la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European în 2014, respectiv la alegerile parţiale pentru Parlamentul României, ceea ce încalcă dispoziţiile articolului 80 "Rolul preşedintelui" din Constituţie şi să pronunţe o decizie prin care să stabilească în mod clar dacă preşedintele României, în conformitate cu prevederile constituţionale, poate face campanie electorală în favoarea unei formaţiini politice", a arătat premierul în sesizare.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, declara atunci că este pentru prima dată când se primeşte o astfel de sesizare. Zegrean preciza că judecătorii pot decide că este conflict sau că nu este conflict, iar în cazul în care se constată existenţa unui conflict juridic, se va stabili şi modul de rezolvare a acestuia, în caz contrar, "lumea merge mai departe".
Augustin Zegrean mai spunea că este o decizie a Curţii Constituţionale din 2007, în care s-a spus atunci, cu avizul consultativ, ce poate să facă preşedintele şi până unde merge rolul de "preşedinte jucător".
Preşedintele Traian Basescu, purtând un tricou cu inscripţia "Vote for PMP" şi cu sigla acestei formaţiuni, a apărut într-o serie de fotografii realizate la malul mării, alături de lideri ai Partidului Mişcarea Populară, imaginile fiind postate pe contul de Facebook al Elenei Udrea.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat în 6 mai, la Gândul Live, că în mod categoric nu a încălcat legea fundamentală şi a făcut referire la avizul Curţii din 2007, care spune că "preşedintele nu vine din nori".
Comentarii 5
Io din popor - 05-22-2014
si raul de-abia de-acum incepe! daca peste 4 sau 5 ani, viitorul presedinte va incepe sa faca campanie electorala partidului care l-a propulsat in functie, iar opozitia va contesta comportamentul la CCR, ei bine, decizia aceasta din 2014 va fi luata in considerare si se va spune ca avand in vedere ca nu e competitor politic poate face campanie electorala! o astept in continuare pe doamna Laura Stefan sa ma lumineze si sa-mi arate cat de buna este aceasta decizie a curtii!
RăspundeSTAN PATITU - 05-22-2014
Presa aservita PSD ne anunta cu litere de-o schioapa ca CCR i-a dat dreptate lui Ponta iar voi ne anuntati in acelasi mod ca CCR i-a dat dreptate lui Basescu. Dar va intreb daca ati auzit cumva ce ne-a transmis vicepresedintele Biden despre presa de propaganda? Ce parere aveti?
RăspundeIo din popor - 05-22-2014
superba decizie! adica presedintele nu este un *integrator* politic si totodata deasupra jocului politic? adicatelea, incepand cu prima zi dintr-un al doilea mandat, presedintele poate face campanie electorala pe fata in favoarea unui partid caci oricum nu este competitor politic! minunata CCR avem, nu intamplator in 2007 si 2012 a dat doua decizii care se contrazic pana la excludere, cu aceeasi actori, cu aceleasi persoane si pe aceasi cauza, iar motivul sefului CCR in 2012 a fost ca el nu era presedinte in 2007! si acum culmea, CCR-ul face trimitere la o decizie a curtii din 2007! inca o data *felicitari* CCR-ului pentru *probitarea profesionala desavarsita* de care da dovada! pai sa ne miram ca avem plagiatori? ce este sfant in ale dreptului? O astept pe doamna Laura Stefan sa ma ilumineze cum vine chestia ca la noi stiinta juridica se identifica cu stiinta politica, noi inca neintrand in evul mediu mijlociu, cand juristii s-au *despartit* de rege!
RăspundeBerta - 05-21-2014
Asa e, are dreptatea Curtea Constitutionala, dl Basescu NU mai este competitor politic. De fapt, nici presedinte nu prea mai este, iar de cand nu mai e premier dl Boc, nu mai e nici premier.
RăspundeBaÅŸpunar - 05-21-2014
Istoria bolșevismului îi obligă pe PSD-isti?! Este un mare păcat ca Romania continua sa fie contaminată/poluată de bolșevism, reprezentat de Iliescu si Pinocchio Ponta. Pana si oracolul din Dămăroaia, Silviu Brucan, cu profeția „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani†nu-i credea pe romani asa idioti. Dar masina de vot a ciumei rosii este in stare de orice, acum că sunt la butoane. Cred ca Romania isi merita soarta tristă datorata electoratului care... Politrucii cinici ai ciumei rosii, susținuți de televiziunile lui Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță, sunt un pericol pentru democratia din Romania. Minciunile ciumei rosii si ale lui Pinocchio Ponta ne ruineaza speranta in justitie, adevar, dreptate si o viata mai buna. Să vă fie ruşine!
Răspunde